Toamna-i anotimpul care oferă privirii multe culori şi nuanţe pornind de la cele ale recoltelor de tot felul, urmând cele ale florilor de toamnă, dar mai ales ale copacilor. Tocmai de aceea, proiectul Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei derulat de Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” continuă în săptămâna 19 octombrie – 22 octombrie cu tema: Hoinărind prin anotimpuri: Toamna.
Ludoteca va găzdui copii de la următoarele grădiniţe şi şcoli din Craiova, după cum urmează:
Luni, 19 octombrie, orele: 9.30 – 10.30 – Grădiniţa Floarea Soarelui
10.30 – 11.30 – Grădiniţa Traian Demetrescu
14.00 – 15.00 – Colegiul Naţional Carol I
Marţi, 20 octombrie, orele: 9.00 – 10.00 – Grădiniţa Dumbrava Minunată
10.00 – 11.00 – Școala Gimnazială Mihai Viteazul
11.00 – 12.00 –Grădiniţa Căsuţa Fermecată
12.00 – 13.00 – Școala Gimnazială Sf. Dumitru
Miercuri, 21 octombrie, orele: 10.00 – 11.00 – Grădiniţa Floarea Soarelui
11.00 – 12.00 – Grădiniţa Ethos
Joi, 22 octombrie, orele: 10.00 – 11.00 – Grădiniţa Traian Demetrescu
11.00 – 12.00 – Școala Gimnazială Sf. Gheorghe
14.00 – 15.00 – Colegiul Naţional Carol I