sâmbătă, iunie 15, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO/Urși surprinși în mai multe localități din Vâlcea

Mai mulți urși au fost surprinși în mai multe localități din Vâlcea. Jandarmii vâlceni au fost apelați de 10 ori din această cauză. În localitatea Perișani, animalul sălbatic a intrat într-o gospodărie și a atacat o capră.

„În perioada 19-21 mai 2024, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea a primit 10 apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezența unor urși în următoarele localități: Râmnicu Vâlcea (cartierul Goranu), Budești, Berislăvești, Perișani și Horezu.
Jandarmii vâlceni au intervenit în trei cazuri pentru alungarea urșilor, iar în celelalte situații unde urșii nu mai erau prezenți la locurile indicate de apelanți, au patrulat în zonă folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor de intervenție, pentru a se asigura că pericolul a trecut.

În Horezu ursul a distrus mai mulți stupi iar în comuna Perișani, sat Poiana, ursul a provocat pagube într-o gospodărie, atacând o capră și determinând dispariția altor trei, despre care proprietarul spune că au fost luate de animalul sălbatic”, au spus jandarmii vâlceni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu hrănească animalele sălbatice.

„Facem un apel către populație să nu hrănească animalele sălbatice, să fie atenți unde depozitează resturile menajere și să evite apropierea de urși pentru a-i filma sau fotografia. Recomandăm ferm ca, în cazul observării unui urs, cetățenii să sune imediat la 112 pentru a solicita ajutorul autorităților competente”, mai spun reprezentanții IJJ Vâlcea.

Politica