miercuri, octombrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

O zi de educație financiară prin joacă și distracție la cel mai nou hub BCR, în Craiova: „Un copil educat financiar va fi un adult mai responsabil”

Hub-ul BCR din Calea Severinului 13, din Craiova, a devenit, sâmbătă, o bancă pentru copii responsabili și le-a propus celor mici cea mai importantă conversație alături de părinți. A fost o zi întreagă de joacă și distracție, în care educația financiară și-a făcut loc și a reușit să le atragă atenția adulților de azi, dar și să îi facă pe adulții de mâine să privească banii cu alți ochi.

Programul de distracție pentru copii și părinți a inclus concursuri cu premii, show de magie, jocuri educative pentru copii de toate vârstele, ateliere de educație financiară și multe alte surprize, precum roboțelul Pepper, care a stat de vorbă cu cei mici despre consum responsabil și i-a ajutat cu sfaturi despre cum își pot gestiona mai bine bugetul și obiectivele.

Evenimentul este o continuare a ceea ce am început noi în urmă cu foarte mulți ani, adică platforma Școala de bani, unde avem tot felul de resurse educaționale, pentru ca noi să îi ajutăm pe părinți și pe copii să deprindă noțiuni elementare de educație financiară: diferența dintre nevoi și dorințe, primele noțiuni despre importanța banilor. Astfel, copiii înțeleg faptul că banii nu cresc în copac. Noi organizăm ateliere de educație financiară începând cu ciclurile primare. Avem materiale adaptare și pentru ciclul gimnazial, pentru liceu, facultate, dar și pentru adulți. Mai mult, fiecare dintre noi trece prin acest curs de educație financiară. Trecem cu o oarecare periodicitate. Repetiția e mama învățării. Orice informație contează și, atunci când practici ceva constant, reușești să ai și rezultate”, ne-a explicat Adrian Pascu – Director Group Retail al BCR, sucursala Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mai mult, la eveniment, copiii au avut șansa să achiziționeze vată de zahăr, înghețată, limonadă proaspătă sau jucării, dar nu cu bani reali, ci cu răspunsuri corecte la un quiz de educație financiară. Pentru a obține unul dintre premii, ei au răspuns alături de părinți la trei întrebări simple despre bani și gestionarea lor. De asemenea, părinții au aflat de la experți cum să pornească cea mai importantă conversație în familie: cea despre bani.

Cu siguranță, un copil poate să economisească singur. Chiar copiii ne dau la cursuri tot felul de exemple de modalități prin care ei economisesc. Începând de la pușculița clasică, până la conturi. Noi avem un pachet special pentru copiii între 7 și 14 ani. Este un pachet și pentru copiii 14 – 18 ani. Dar noutatea este că pentru copiii între 7 și 14 ani, noi emitem un card pe numele copilului, care vine inscripționat cu numele lui. Astfel se economisesc și banii primiți de la bunici, părinți, de când merg cu sorcova sau colindul. Părinții ne povestesc de faptul că, după ce copiii primesc un astfel de card, aceștia devin mai responsabili, când au banii lor. Dacă înainte puneau de toate în coșul de cumpărături, cei mici au ajuns să se gândească foarte bine la lucrurile puse în coșul copiilor”, a mai spus directorul Group Retail al BCR, sucursala Dolj.

Evenimentul a fost conceput pentru a arăta părinților că cei mici pot înțelege concepte financiare de bază și cât de benefic poate fi să discute despre bani într-un mod accesibil și distractiv. Educația financiară este primul pas pe care copiii îl pot face pentru a deveni adulții responsabili de mâine.

Este destul de greu pentru un părinte să facă educație financiară cu un copil. Dar este greu, pentru că noi nu suntem învățați să avem astfel de conversații cu copiii noștri. Este un studiu care spune că 70% dintre părinți cred că este important să discuți cu copiii despre bani, dar 30% și acționează. Noi, prin astfel de evenimente, încercăm să le oferim părinților contextul pentru astfel de discuții. Considerăm că astfel de evenimente sunt menite să spargă gheața pentru o discuție despre bani. Am avut evenimente similare în Craiova și, cu siguranță, nu ne vom opri aici. Avem în permanență evenimente despre educația financiară, mai ales pentru copii. Noi considerăm că, un copil educat financiar va fi un adult mai responsabil. Vom anunța viitoarele evenimente pe rețelele de socializare, prin intermediul colegilor noștri și prin intermediul partenerilor”, a subliniat Adrian Pascu.

Pentru a continua sau chiar pentru a iniția conversația despre bani în familie, organizatorii invită orice persoană să acceseze platforma Școala de Bani. Acolo se pot găsi o multitudine de resurse educaționale, materiale interactive și ghiduri practice concepute special pentru a ajuta adulții să introducă toate conceptele financiare în discuțiile de zi cu zi cu cei mici, pentru ca aceștia să devină adulții responsabili de mâine. Hai pe Școala de bani!.

Politica