duminică, noiembrie 10, 2024

Ultima ora

Sport

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la prezidențiale un membru al partidului

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a precizat că el, ca secretar general şi membru al partidului, exclude acest lucru. În plus, a arătat că alegerile prezidenţiale vor rămâne în luna septembrie, transmite News.ro.

”Partidul Social Democrat va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD”, a spus Paul Stănescu înainte de şedinţă. Întrebat dacă candidatul PSD va fi Marcel Ciolacu, Stănescu a răspuns: ”Cutuma partidului cam aşa a fost”.

Despre o posibilă susţinere a lui Mircea Geoană, Stănescu a arătat că exclude acest scenariu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Eu exclud acest lucru. Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru”, a afirmat el, adăugând că nu crede că o astfel de propunere va fi făcută în interiorul partidului.

Întrebat dacă alegerile prezidenţiale vor rămâne în luna septembrie, Paul Stănescu a spus: ”Cred că da”.

Politica