luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Apă potabilă în Ciochiuța și Hurducești

Locuitorii din satele Ciochiuța și Hurducești vor avea apă potabilă. Primarul orașului Strehaia, Ioan Giura, a semnat contractul se finanțare pentru realizarea sistemului de distribuție a apei potabile în aceste localități, în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”.

“Mă bucur că am asistat, alături de colegii mei, parlamentarii Liviu Mazilu și Alin Chirilă și secretarul de stat, Bogdan Simcea, la semnarea contractului, întrucât sunt demersuri pe care le-am făcut împreună cu domnul primar pentru obținerea finanțării unui obiectiv atât de important.

S-a realizat proiectul tehnic, va începe licitația, iar într-un an, locuitorii celor două sate vor avea apă potabilă la robinete.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, la Ciochiuța se va realiza sistemul de canalizare în cadrul unui proiect finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Îl felicit pe domnul primar, Ioan Giura, pentru semnarea acestui contract și am convingerea că așa cum a dus la îndeplinire multe angajamente pe care le-a luat în fața cetățenilor din Strehaia, va implementa cu succes și acest proiect!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Valoarea proiectului este de 8.024.053 lei.

Politica