luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

8 aprilie – Ziua internaţională a romilor

Ziua internaţională a romilor este sărbătorită anual de comunitatea internaţională, la 8 aprilie, în cinstea recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea, dar şi pentru a atrage atenţia asupra discriminării cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa şi de pretutindeni, notează site-urile http://www.errc.org/ şi https://www.mae.ro/.

Iniţiativa privind marcarea Zilei Internaţionale a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990, scrie Agerpres.

Tot în 1971, au fost adoptate simbolurile etniei rome: roata cu spiţe „chakra”, Imnul internaţional al romilor, „Gelem, gelem”, şi steagul internaţional al romilor. Steagul are jumătatea de jos verde – simbol al câmpurilor înverzite – şi jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin. La mijlocul steagului este o roată, care simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei, notează site-ul https://www.brussels.be/.

Din 1971, au avut loc mai multe congrese mondiale ale romilor, având ca scop standardizarea limbii romani, obţinerea de compensaţii pentru suferinţele din al Doilea Război Mondial, îmbunătăţirea situaţiei educaţionale, revendicarea drepturilor civile ale romilor sau păstrarea culturii şi limbii romani.

Multe dintre cele 10-12 milioane de romi din Europa încă suferă de sărăcie şi excluziune. Existenţa unei atitudini anti-ţigănism este răspândită, întărind şi agravând lipsurile lor economice şi sociale. Aceste inegalităţi persistă în ciuda eforturilor continue la nivel naţional, european şi internaţional, pentru a combate prejudecăţile şi discriminarea, scrie site-ul Consiliului Europei, https://www.coe.int/.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu ocazia marcării zilei în 2024, la Bruxelles, în Place de la Bourse, au loc, la iniţiativa Consiliului pentru Diversitate Culturală de la Bruxelles şi cu cooperarea Arthis – Casa Culturală Română Belgiană asbl, o serie de evenimente cum ar fi: concerte de muzică ţigănească şi standuri de informare şi conştientizare, notează site-ul https://www.brussels.be/.

Consiliul Europei a lansat, în aprilie 2023, un program anti-discriminare în şcolile de pe tot continentul. Consiliul de miniştri a adoptat, în acest sens, o recomandare către statele membre cu privire la participarea tinerilor romi. Problemele egalităţii de gen sunt, de asemenea, integrate în Planul strategic de acţiune pentru incluziunea romilor şi a călătorilor (2020-2025), se arată pe https://www.coe.int/.

În România, la data de 8 aprilie se marchează ”Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66 din 22 martie 2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, precum şi implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile. În acelaşi timp, legea mai prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor special destinate minorităţilor naţionale, manifestările dedicate acestei zile.

Foto: Facebook/Cioaba Dorin

Politica