sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Plastic în apă și în mâncare: Este ca și cum am mânca un card de credit pe săptămână

Din apă și mâncare, ingerăm în prezent echivalentul în plastic al unui card de credit în fiecare săptămână. Micro și nano plasticele sunt acum din ce în ce mai prezente în viața noastră de zi cu zi: numeroase studii demonstrează prezența particulelor de micro și nano plastic de-a lungul întregului lanț alimentar, scrie hotnews.ro care citează presa italiană.

Au fost găsite în pește, carne, fructe și legume (merele și morcovii sunt cele mai contaminate), miere, zahăr, sare și bere.

„Se estimează că putem ingera de la 0,1 până la 5 grame de bucăți invizibile de plastic pe săptămână, un conținut aproape egal cu cel al unui card de credit”, a afirmat dr. Daniela Gaglio, director științific al Departamentului de Metabolomică de la Institutului de Bioimagini și Fiziologie Moleculară (IBFM) din cadrul Consiliului Național de Cercetare din Italia (CNR).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Echipa de cercetători coordonată de Daniela Gaglio a demonstrat experimental că celulele supuse expunerii acute și cronice la particulele de polistiren prezintă o alterare a metabolismului și o creștere a stresului oxidativ. Prin cercetările sale, CNR a evidențiat, așadar, posibilul efect pe care aceste micro și nanoparticule îl pot avea asupra sănătății.

„Studiul demonstrează că microparticulele și nanoparticulele de polistiren absorbite de celulele colonului uman induc modificări ale metabolismului similare cu cele induse de agentul toxic azoximetan: acesta din urmă este o moleculă cancerigenă și neurotoxică mult studiată tocmai pentru capacitatea sa de a induce cancer de colon”, explică experta.

Studiul arată că celulele colonului uman sănătos, supuse atât expunerii acute, cât și cronice la particulele de polistiren, prezintă o alterare a metabolismului și o creștere a stresului oxidativ. În cele din urmă, „expunerea la plastic induce modificări metabolice întâlnite în mod obișnuit în formațiunile canceroase, indicând o potențială acțiune a micro și nano plasticelor ca factor de risc pentru cancerul de colon.

Până în prezent, acesta este unul dintre puținele studii care oferă informații despre care ar putea fi efectul plasticului în interiorul organismului nostru”.

De la robinet la apa în sticlă, micro particule de plastic au fost găsite în procente alarmante, 81% din probele de apă de la robinet și 93% din probele de apă îmbuteliată, conținând aceste particule.

Datele ridică semne de întrebare semnificative cu privire la siguranța apei pe care o bem în fiecare zi. Pe măsură ce comunitatea științifică lucrează pentru a înțelege mai bine aceste dinamici, este esențial să creștem gradul de conștientizare a publicului și să încurajăm comportamente care ne pot reduce expunerea la aceste particule.

Foto: pixabay

Politica