sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cererea de mici, cu 30% mai mare față de anul trecut

Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai din acest an a crescut cu aproape 30% faţă de anul trecut. Procesatorii au estimat o producție de aproape 18 milioane de mititei.

Asta înseamnă că jumătate dintre români vor consuma acest emblematic produs, susţine Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), citat de Agerpres.

„Din informaţiile furnizate de membri ARC, există o creştere a cererii de mici pe piaţă, care variază însă foarte mult de la companie la companie. Estimăm această creştere ca fiind de 30%, comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2022, şi cu aproximativ 8% mai mare faţă de perioada 1 ianuarie – 25 aprilie 2023. Producţia totală de mici este estimată la aproximativ 1.500 tone pentru această minivacanţă de 1 Mai, ceea ce ar însemna 18 milioane de mici, luând în calcul faptul că în general un mic are cam 80 grame înainte de a-l pune pe grătar. Dacă ne gândim că românul consumă în genere doi mici, ar însemna că jumătate din populaţia actuală s-ar desfăta cu acest emblematic produs”, a declarat, pentru AGERPRES, Dana Tănase.

Potrivit acesteia, românii preferă, în continuare, micii din amestec de carne de porc și vită.

Aceasta a precizat că micii preferaţi ai românilor sunt în continuare cei făcuţi dintr-un amestec de carne de porc şi vită.
Deşi nu există o statistică oficială privind consumul de mici în România, estimările ARC arată un consum anual de aproximativ 200-250 milioane mici, respectiv în jur de 20.000 tone, mai notează Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica