luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Biciclist lovit cu mașina de o angajată MApN cu alcoolemie de 1,7 la mie

Un biciclist a fost rănit, marți seară, după ce a fost lovit de o maşină condusă de o femeie, cadru militar, care avea o alcoolemie de peste 1,7 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferiţa a părăsit locul accidentului.

Potrivit Radio Dorna, marţi seară, pe strada Bârnărel din municipiul Vatra Dornei, un bărbat de 65 de ani care circula pe marginea carosabilului, pe lângă bicicletă, a fost lovit de o maşină condusă de o femeie în vârstă de 31 de ani, scrie News.ro.

În urma accidentului, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar şoferiţa a părăsit locul accidentului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Femeia a fost găsită la câteva sute de metri de locul accidentului şi, potrivit martorilor citaţi de Radio Dorna, dormea cu capul pe volan.

Poliţiştii au testat-o cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat o concentraţie de 1,72 mg/ l alcool pus în aerul expirat.

Şoferiţa este militar profesionist, angajată în cadrul unităţii militare din Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud.

În acest caz se fac cercetări pentru „conducerea unui autovehicul, în stare de ebrietate”, „vătămare corporală” şi „părăsirea locului accidentului”, cercetarile urmând să fie preluate de către procurorii din cadrul Parchetului Militar.

spot_img
spot_img

Politica