sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Incendiile fac, din nou, ravagii în Grecia! Turiști și localnici, evacuați de pe insula Lesbos

Evacuări în masă au avut loc pe insula Lesbos din Grecia, unde localnicii și turiștii au primit ordin să plece, din cauza violenței cu care se extind flăcările incendiilor. Focul a înaintat până pe coasta mării.

450 de persoane au primit ordin să plece din două hoteluri și peste 90 de case. Unii au plecat cu autobuze, alții au fost luați direct de pe plaje cu bărcile. În urma oamenilor, unele case au ars complet, altele deși încă în picioare, sunt acum de nelocuit.

Alarma s-a dat la ora 10:00. În mai puțin de două ore, vântul și vegetația uscată au făcut ca situația să devină critică. Incendiul înainta periculos pe două fronturi, pe coastă, dar și în interiorul insulei. La un moment dat, flăcările au ajuns pe străzile din Vatera, un sat devenit stațiune turistică. Primarul n-a mai stat pe gânduri. A ordonat evacauarea, în timp ce pompierii aproape că nu mai vedeau pe unde înaintează din cauza fumului dens.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Peste 80 de pompieri ajutați de voluntari au luptat cu focul, susținuți de 19 autospeciale, 9 avioane și un elicopter. A fost nevoie chiar de ajutor suplimentar de pe continent. Cu toate acestea, în unele zone focul a fost atât de violent, încât a făcut scrum totul, scrie digi24.ro

Plaja Vatera este lungă de mai bine de șapte kilometri, dar o bună parte din terasele și umbrelele de pe plajă au ars, în timp ce turiștii erau evacuați cu bărcile. Când focul s-a mai potolit, proprietarii și angajații s-au întors să vadă ce a mai rămas în urma focului.

Foto: Twitter

spot_img
spot_img

Politica