vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alt șofer drogat în Slatina. Aproape 600 de amenzi în weekend

Un tânăr de 28 de ani din Slatina a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența drogurilor. Bărbatul a fost oprit de oamenii legii pe o stradă din comuna Slătioara, județul Olt.

La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii Biroului Rutier Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice, pe strada Barajului, din comuna Slătioara, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Slatina. În urma verificărilor efectuate, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism a substanțelor psihoactive”, conform IPJ Olt.

Oamenii legii au aplicat în weekend 588 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei. Totodată, 85 de șoferi au rămas fără permis de conducere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Pentru abaterile constatate, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 85 de permise de conducere, dintre care 57 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 15 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 13 pentru alte abateri. De asemenea, au mai fost reținute 21 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale”, au adăugat reprezentanții IPJ.

Politica