luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova. S-au deschis parcurile și Grădina Botanică

Parcurile Craiovei și Grădina Botanică s-au redeschis, miercuri, 06 iulie. Parcul Tineretului și Hanul Doctorului rămân încă închise, anunță RAADPFL Craiova.

Potrivit sursei citate, angajații instituției au dat curs tuturor sesizărilor primite, intervenind pentru ridicarea arborilor doborâți sau a celor care prezentau pericol pentru trecători.

”Pe lângă intervenția din cadrul tuturor sectoarelor de activitate, toate cele 13 formații din cadrul Secției Zone Verzi, dar și echipa din cadrul formației Toaletări Arbori, au avut sute de sesizări la care au dat curs, iar altele la care urmează să ajungă în perioada imediat următoare. Au fost rezolvate urgențele precum degajarea carosabilului, trotuarelor, intrările în blocuri, dar și arborii rupți care prezentau pericol pentru cetățeni. S-a intervenit în toate parcurile orașului, în Parcul Nicolae Romanescu, dar și în Grădina Botanică, acolo unde au existat foarte multe probleme, fiind nevoie de o atenție specială pentru ridicarea crengilor rupte și a arborilor doborâți de vânt”, se arată în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Angajații RAADPFL atrag, însă atenția, ca în cazul unor precipitații puternice, în caz de furtună sau vânt puternic, oamenii să părăsească imediat parcurile.

”Vrem să asigurăm cetățenii că echipele noastre vor ajunge în perioada următoare pentru ridicarea crengilor sau arborilor căzuți în grădinile blocurilor! Toate sesizările transmise de către dumneavoastră au ajuns la noi și vă asigurăm că veți fi contactați de angajați ai regiei”, se mai arată în comunicat.

Politica