luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A incendiat biserica din sat, după o ceartă cu nevasta

Sătul să tot vadă cum mare parte din banii familiei sunt donați la biserica din sat, un bărbat a incendiat locașul de cult într-o criză de furie.

Focul a cuprins rapid acoperișul din lemn și pereții Bisericii Sf. Vasile cel Mare, din satul Pargolovo, districtul Sankt Petersburg, din Rusia și, cel mai probabil, ar fi ars până la temelii până la sosirea pompierilor, dacă enoriașii nu ar fi stins singuri focul. Știrile locale au arătat imagini cu mulți localnici care au izbucnit în lacrimi când au văzut cum arată biserica după incendiu. Tristețea s-a transformat rapid în furie când au aflat cine era responsabil pentru toată nenorocirea.

În primă fază, s-a crezut că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, pentru că instalația electrică era veche, dar după câteva zile poliția a găsit adevăratul vinovat. Este vorba de un localnic de 36 de ani, care a decis să se răzbune pe biserică după ce s-a certat cu soția, scrie digi24.ro care citează Komsomolskaya Pravda,

Policlinica Buna Vestire Craiova

Se pare că bărbatul, tată a patru copii, s-a certat cu soția lui pentru că aceasta muncea mai mult în lăcașul de cult decât acasă și, mai ales, dona o mare parte din banii familiei la biserică. Așa că, într-o dimineață, a pus o canistră cu benzină în portbagajul mașinii, s-a dus la biserică, a stropit pereții cu combustibil și, după ce s-a asigurat că nu era nimeni înăuntru, a dat foc.

Bărbatul nu a negat nicio secundă că el este autorul incendierii și chiar a povestit fără nicio reținere de unde a pornit totul. Apoi, chiar a cerut să fie reținut pentru fapta sa, dar judecătorul a decis că poate rămâne în libertate până la pronunțarea sentinței, având în vedere că nu are antecedente penale și are patru copii de întreținut.

Din fericire, deși incendiul a provocat pagube serioase la exteriorul bisericii, interiorul a fost în mare parte salvat.

Foto: pixabay

Politica