duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Program de plecări voluntare, la Dacia! Prime cuprinse între 16.000 lei și 130.000 lei net, pentru angajații care pleacă singuri din fabrică

Uzina Dacia a anunțat că va oferi prime generoase salariaților care aleg de bunăvoie încetarea contractului de muncă, motivând această inițiativă printr-o dorință de a ameliora performanțele companiei, scrie Jurnalul de Argeș.

„Pentru ameliorarea performanței companiei, se inițiază un program avantajos de încetare a contractelor de muncă prin acordul părților (perimetrul CM ADSA & RMR) începând cu 1 iulie 2022”, transmite compania, potrivit sursei citate.

Valoarea primei va fi în funcție de vechimea în muncă a salariaților în societățile Grupului Renault România:

Policlinica Buna Vestire Craiova
  • până la 2 ani vechime, 16.000 de lei net;
  • între 2 și 4 ani vechime, 40.000 de lei net;
  • între 4 și 8 ani vechime, 70.000 de lei net;
  • între 8 și 12 ani vechime, 85.000 de lei net;
  • între 12 și 16 ani vechime, 105.000 de lei net;
  • peste 16 ani vechime, 130.000 de lei net.

În plus, odată cu plata drepturilor salariale aferente lunii iunie (lichidarea lunii iunie) salariații vor primi și plata zilelor de concediu de odihnă.

Potrivit sursei citate, compania recomandă luarea în considerare a oportunității oferite de acest program de plecări voluntare în special:

  • salariaților din perimetrele unde au loc automatizări, robotizări, digitalizări, reduceri/încetări de activitate, finalizări de proiecte, modificări ale structurilor organizatorice care au ca și consecință suprimări de posturi și/sau ajustarea echipelor;
  • salariaților cu recomandări medicale stabilite în Fișa de aptitudini medicale, intrucât trecerea în alte posturi de lucru se poate face doar în limita disponibilităților acestora.

Este important de menționat că aceasta nu este prima dată când grupul Renault România și divizia sa Automobile Dacia apelează la un program de plecări voluntare, astfel de acțiuni fiind realizate la câțiva ani distanță în funcție de planul de produse.

Oficialii Dacia au explicat, pentru LifeNews.ro că acțiunea nu este menită să reducă personalul angajat pentru că, tot în acest an, grupul Renault România are în plan recrutarea a circa 500 de persoane pe posturi nou create pentru specificul viitoarelor produse.

„Este un program de plecări voluntare. Un astfel de program se derulează o dată la câțiva ani (ultima dată în 2017). Solicitările vor fi analizate și validate doar dacă nu afectează competitivitatea întreprinderii. Toate solicitările vor fi luate în considerare și analizate conform acestui criteriu”, au declarat pentru LifeNews.ro oficialii grupului Renault România.

Reamintim că Automotive News Europe, cea mai cunoscută pu­blicaţie de business din industria auto europeană, a scris anterior că Renault, proprietarul francez al producătorului auto, vrea să își separe afacerea de mașini electrice de cea de motoare cu combustie internă. CEO-ul Luca de Meo spune că această decizie are „un potențial puternic”. Astfel, compania franceză vrea să se concentreze pe business-ul cu mașini electrice în Franța, în timp ce caută partener pentru business-ul de motoare cu combustie internă, primind deja oferte în acest sens.

Renault a primit deja mai multe oferte de parteneriat pentru activitățile sale cu combustie internă, potrivit informațiilor apărute.

„Grupul a primit deja cereri de parteneriat” pentru unitatea sa de motoare cu combustie internă, a declarat una dintre surse pentru Automotive News Europe.

Fabrica Dacia de la Mioveni face parte din business-ul tradițional al Renault, de producție a mașinilor cu motoare cu combustie internă și ar fi vizat de separare și operare în parteneriat, scrie economedia.ro

Prin aducerea de parteneri pe partea de motoare cu combustie, Renault urmărește să elibereze din fondurile planificate pentru a fi cheltuite în această direcție pentru ca, în schimb, să investească în vehicule electrice.

Foto: arhivă

spot_img
spot_img

Politica