vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primăria Sutești amână plata pentru lăutari. Elevii rămân cu microbuzele școlare

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) a criticat dur decizia primăriei Sutești, pentru decizia de a scoate la licitație microbuzele care deservesc transportul școlar al elevilor. Instituția este executată silit de către o trupă de lăutari din Satu Mare în urma unui onorariu neplătit de acum 9 ani. Practic decizia primăriei urma să lase peste 100 de elevi în imposibilitatea de a ajunge la școală.

În urmă cu câteva zile, Primăria Sutești a ajuns la o înțelegere cu asociația lăutarilor în cauză pentru plata eșalonată a datoriei în decurs de 30 de luni. Pe data de 5 mai 2022 urma să aibă loc licitația pentru vânzarea microbuzelor școlare, însă în urma unui angajament făcut de primar, aceasta a fost anulată. Primarul comunei Sutești a ajuns în cele din urmă la un consens cu executorul judecătoresc al celor cărora trebuia să le achite datoria. Tranșarea situației a fost amânată, iar astfel microbuzele școlare au rămas la dispoziția elevilor suteșteni.

Astfel, elevii din Sutești vor avea în continuare parte de transport gratuit prin intermediul microbuzelor școlare: „Reamintim faptul că noi suntem aici pentru elevi, iar de fiecare dată când vom sesiza o nedreptate în spațiul educațional nu vom ezita să reacționăm cu privire la aceasta. Transportul gratuit al elevilor este un drept și nu un moft, trebuind respectat ca atare de către autoritățile publice, pentru ca toți elevii să aibă un acces propice la educație. Apreciem faptul că a fost clarificată situația din Sutești și nu vom ezita să intervenim oriunde drepturile elevilor sunt sau se află în situația de a fi afectate!”, transmite Asociația Vâlceană a Elevilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica