sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Caravană de controale medicale gratuite în VÂLCEA

În perioada  27 – 28 aprilie, locuitorii din Alunu, jud. Vâlcea vor beneficia de controale medicale gratuite în cadrul celei de-a treia ediții a caravanei „Sănătatea vine la tine”, un proiect al Alianței Pacienților Cronici din România (APCR).

Echipe formate din medici specialiști și rezidenți, asistente medicale și elevi la școli sanitare postliceale vor merge pe teren pentru a consulta, informa și educa pacienții despre riscul complicațiilor diabetului zaharat, bolilor cardiovasculare, obezității și hepatitelor B și C. Aceștia vor ajunge pe 27 și 28 aprilie la Alunu.

Caravana este deja la a treia ediție și va ajunge în acest an, în perioada 30 martie – 2 iunie, în localități din 6 județe: Beștepe – Tulcea, Vârtoapele și Scurtu Mare – Teleorman, Prundu și Greaca – Giurgiu, Alunu – Vâlcea, Mozăceni – Argeș și Tulnici – Vrancea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Caravana va sosi în fiecare localitate timp de trei zile, în două etape distincte: prima etapă va fi dedicată recoltării de sânge, iar în weekendul următor, pacienții care participă la caravană vor fi consultați de medici specialiști.

Aceștia vor beneficia de un control medical complet, iar rezultatele analizelor de sânge efectuate în weekendul anterior vor fi interpretate. Investigațiile includ o gamă largă de servicii medicale: consultație cardiologică (inclusiv EKG, evaluarea scorului cardiac, măsurarea tensiunii și a pulsului), consultație diabetologică (care include testarea glicemiei instant, testul Michigan, măsurarea circumferinței abdominale, procentul de grăsime, calculul indicelui de masă corporală), analizele de sânge (cum ar fi profilul lipidic, nivelul total al colesterolului, Ldl, HDL, trigliceridele, glucoza serică, hemoglobina glicozilată și hemograma) și teste pentru hepatitele B și C.

Conform raportului „Health at a Glance: Europe 2023”, România are a doua cea mai crescută rată a mortalității din cauze tratabile (cauze de deces care pot fi evitate în principal prin intervenții medicale oportune și eficiente, inclusiv prevenirea secundară și tratamentul). De asemenea, speranța de viață în România continuă să fie cu aproape zece ani mai mică decât cea din țări precum Spania, Suedia sau Italia.

„ În mediul rural, mulți oameni nu au un medic de familie în apropiere iar costurile transportului până la cel mai apropiat spital pot fi descurajatoare. Asta înseamnă că pentru acești oameni, prevenția nu este o opțiune, iar vizitele la medic sunt rare și adesea întârzie până când problemele de sănătate devin grave. Este important de menționat că cei care beneficiază de investigații medicale gratuite la caravana mobilă ar plăti sume considerabile, de până la 1300 de RON, pentru aceleași servicii la o clinică privată.” spune Cezar Irimia, președintele APCR.

Pe lângă controalele medicale, o componentă foarte importantă a campaniei o reprezintă informarea și educarea pacienților. De aceea, pacienții vor primi materiale informative despre diabet și bolile cardiovasculare, dar și despre importanța prevenției pentru o viață mai bună.

Politica