luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Pelerinaj de Florii

Arhiepiscopia Râmnicului organizează sâmbătă un Pelerinaj de Florii. În Râmnicu Vâlcea pelerinajul va începe cu o slujbă la ora 15:00, ținută la Biserica „Înălțarea Domnului” – Ostroveni.

„În Municipiul Râmnicu-Vâlcea pelerinajul va fi precedat de săvârșirea slujbei Vecerniei cu Litie la Biserica „Înălțarea Domnului” – Ostroveni,  începând cu ora 15.00. După otpustul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va sfinți ramurile de salcie și finic, ce vor fi împărțite în semn de binecuvântare tuturor credincioșilor participanți la acest pelerinaj. Plecarea în procesiune se va face începând cu ora 17.00, pe următorul traseu: Biserica „Înălțarea Domnului”, Ostroveni – Bulevardul Tineretului – Strada Luceafărului – Strada Dacia – Calea lui Traian – Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicoale”, conform Arhipeiscopiei Râmnicului.

Pelerinaj va fi și la Drăgășani, tot sâmbătă, unde procesiunea va începe de la ora 11:00.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În Municipiul Drăgășani, procesiunea se va desfășura începând cu ora 11.30, pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Ilie” – strada Tudor Vladimirescu – strada Dobrogeanu Gherea – strada Aleea Melodiilor– Biserica „Sfântul Gheorghe” Izvoranu – strada Aleea Trandafirilor – strada Tudor Vladimirescu– strada Decebal, strada Traian – strada Nicoliță Sanda – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, conform Arhiepiscopiei Râmnicului, care menționează că Pelerinajul de Florii amintește în mod deosebit de călătoria Mântuitorului Hristos împreună ucenicii Săi, din Betania spre Ierusalim, călătorie care culminează cu Intrarea Sa în Ierusalim, când este întâmpinat de tot poporul ca un adevărat Împărat, cu stâlpări (ramuri) de copaci înălțate triumfător, cu flori și cu cântări de laudă.

Politica