vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Începe distribuirea ajutoarelor pentru persoane dezavantajate

Primăria Râmnicului a anunțat începerea distribuirii ajutoarelor alimentare în baza Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD). Astfel, municipalitatea va desfășura alături de Direcţia de Asistenţă Socială, activitatea de distribuire a ajutoarelor la fostul Liceu Tehnologic Oltchim din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 26. Conform reprezentanților primăriei persoanele beneficiare sunt:

„Familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii), şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale Persoanele care aparţin categoriilor enumerate mai sus şi care, la data distribuirii ajutoarelor alimentare, se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, beneficiază de servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private, nu au dreptul de a primi ajutoarele distribuite în programul POAD. Pentru persoanele enumerate la punctele 1 şi 2 (respectiv beneficiarii de ajutor social şi alocaţie pentru susţinerea familiei, ale căror dosare complete sunt în evidenţele DAS), distribuirea pachetelor cu ajutoare se va face în data de 08.04.2022, în intervalul orar 08.30 – 14.00, pe baza actului de identitate.Pentru persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii) şi persoanele care locuiesc în aşezările informale, distribuirea ajutoarelor se va face începând cu data de 11.04.2022, în intervalul orar 08.30 – 16.00 (de luni până joi) şi 8.30 – 13.00 (vineri). Distribuirea se va face în urma înscrierii pe o listă de suplimentare, în limita stocurilor disponibile, cu prioritate pentru persoanele care nu au beneficiat de aceste produse la ultima tranşă din luna august 2021. Înscrierea în listele suplimentare şi programarea pentru ridicarea produselor se vor face începând cu data de 5 aprilie 2022, telefonic, la numerele 0799807237, 0787371735, 0787823067, 0787465928, sau la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din strada General Magheru nr. 25 (clădirea Socom), pe baza actului de identitate (original şi fotocopie) şi/sau a certificatului de handicap valabil la data întocmirii listelor (prezentat în fotocopie); pentru persoanele care optează pentru înscrierea telefonică, datele de identitate vor fi prelucrate pe baza declaraţiei telefonice, urmând ca acestea să prezinte, obligatoriu, documentele în fotocopii la momentul ridicării produselor”, au declarat reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea care au menționat că în total vor fi distribuite 950 de pachete a câte 25 de kg, distribuția acestora fiind valabilă până la epuizarea stocului.

Politica