duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Kremlinul refuză o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski

Kremlinul refuză pentru moment o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că discuțiile de pace dintre cele două țări nu au avansat încă suficient, anunță Interfax.

„Probabil gradul de progres în negocieri nu este cel pe care ni l-am dori”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că Rusia nu vede „evoluția” pe care o dorește de partea ucraineană.

Peskov a refuzat să vorbească despre detaliile negocierilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vorbind despre o posibilă întâlnire între liderii celor două țări, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că întâi trebuie ca echipele de negociere să ajungă la un acord asupra unui tratat de pace.

„Până acum, nu s-a făcut niciun progres semnificativ. Ei ( președinții) pur și simplu nu vor avea nimic de rezolvat, nu există acorduri pe care să le poată rezolva”, a adăugat el.

Duminică ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a afirmat că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte „critice”, scrie hotnews.ro

Președintele Turciei Recep Erdogan a vorbit cu Putin săptămâna trecută și s-a oferit joi să găzduiască o întâlnire între acesta și Zelenski.

Erdogan a mai spus că o încetare a focului de durată ar putea deschide calea pentru o soluție pe termen lung, potrivit sursei citate.

Volodimir Zelenski i-a cerut de mai multe ori lui Vladimir Putin, inclusiv înainte de invazie, să se întâlnească cu el.

Politica