vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Amenzi în Drăgășani pentru depozitare de fier vechi

Două persoane din Drăgășani, Vâlcea s-au ales cu amenzi de 10.000 de lei în urma unui control al polițiștilor și Gărzii de Mediu Vâlcea. Controalele au vizat depozitarea de deșeuri feroase și neferoase, fără autorizație.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vâlcea, polițiști din cadrul Poliției municipiului Drăgășani, împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii de Mediu Vâlcea au organizat o acțiune în municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea încălcării legislației în domeniul protecției mediului. Verificările au vizat activitatea a 2 persoane fizice, în sarcină cărora s-a stabilit faptul că se ocupau cu colectarea și depozitarea deșeurilor feroase și neferoase, fără a deține autorizațiile legale, în condiții de natură a periclita sănătatea umană și de a afecta mediul.

Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G.195/ 2005 privind protecția mediului”, conform IPJ Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica