miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Canada anunță sancțiuni economice împotriva Rusiei din cauza crizei din Ucraina

Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat o „serie de sancţiuni” economice împotriva Rusiei „până când integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită”.

În primul rând, Canada va „interzice canadienilor să efectueze orice tranzacţii externe” cu teritoriile separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk și va impune sancţiuni parlamentarilor ruşi care au votat în favoarea „deciziei ilegale de a recunoaşte aceste teritorii”, a declarat el în cursul unei conferinţe de presă, în urma anunţurilor de sancţiuni din partea Europei şi a Statelor Unite.

În plus, voi fi impuse „sancţiuni suplimentare” băncilor ruse susţinute de stat, iar Canada „va interzice orice tranzacţie financiară cu acestea”, a adăugat el.
„Este absolut inacceptabil că Rusia a invadat din nou Ucraina”, a susținut Justin Trudeau, citat de Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministrul canadian al apărării, Anita Anand, a mai indicat că Ottawa a finalizat a doua livrare de arme către Ucraina şi a autorizat desfăşurarea suplimentară a 460 de soldaţi, în special în Letonia, pentru a participa prin intermediul NATO la securitatea şi stabilitatea Europei Centrale şi de Est.

Canada consideră că „nu este prea târziu pentru Rusia să caute o soluţie diplomatică”, a spus Justin Trudeau, afirmând că discuţiile diplomatice „continuă”.

De asemenea, şefa diplomaţiei canadiene, Mélanie Joly, l-a convocat pe „ambasadorul Rusiei pentru a cere explicaţii despre agresiunea continuă a Rusiei, încălcarea dreptului internaţional şi nerespectarea de către aceasta a suveranităţii ucrainene”, a declarat ea pe Twitter.

Săptămâna trecută, Ottawa a anunţat trimiterea de echipamente militare letale şi muniţie către Ucraina pentru a „descuraja Rusia să continue agresiunea sa” împotriva acestei ţări. 

Politica