vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. Arderile şi dezmembrările de vehicule, o gravă problemă: „Este necesară implicarea mai fermă a instituţiilor abilitate”

O practică des întâlnită în Dolj, și nu numai, este ca unii dintre cetăţenii de etnie rromă, în curţile proprietate personală şi pe alte terenuri, să colecteze deşeuri din materiale feroase şi neferoase, deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi să dezmembreze vehicule (autoturisme, camioane – cap tractor, autobuze şi vehicule scoase din uz).

În urma acestor acţiuni ilegale, cetățenii comercializează cantităţile de metal rezultate în urma arderilor izolaţiilor cablurilor electrice, a carcaselor din material plastic aferente subansamblelor şi pieselor dezmembrate. Prin incendierea acestora, se produce poluare în atmosferă şi este periclitată calitatea apei şi a solului, prin deşeurile lichide periculoase deversate sau deşeurile abandonate rezultate din dezmembrarea vehiculelor.

„Stoparea fenomenului arderilor şi dezmembrărilor de vehicule pe proprietăţile private se poate face acţionând asupra cauzelor, nu a efectelor…!”, scrie Garda de Mediu Dolj pe Facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cetăţenii din zonele afectate (în Craiova este vorba de locuitorii din cartierul 1 Mai-Popoveni, din cartierul Catargiu şi din cartierul Bariera Vâlcii, Craiovița Nouă/zona Baltă Craiovița) se plâng de pericolul iminent de îmbolnăvire la care sunt supuşi, prin numeroase sesizări pe care le transmit, în fiecare an, către instituțiile de control.

Referitor la această situaţie, Comisariatul Judeţean Dolj al Gărzii Naționale de Mediu a organizat, în aceste zone, împreună cu instituţiile locale operative de intervenţii şi cercetare (IPJ Dolj, IJJ Dolj, GJM “Fraţii Buzesti”, ISU Dolj şi Poliţia Locală a Municipiului Craiova), acţiuni comune pentru verificarea respectării normelor de protecţia a mediului şi a normelor de prevenire şi de stingere a incendiilor.

În măsură competențelor, GNM-CJ Dolj a aplicat persoanelor fizice în curţile cărora s-au constatat aceste activităţi ilegale, sancţiuni contravenţionale, a dispus încetarea desfăşurării de astfel de activităţi “fără a solicita şi obţine autorizaţie de mediu”, aşa cum prevede OG 195/2005 privind protecţia mediului, şi a înaintat sesizări/adrese către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj şi DGAF-Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg. Jiu, în sensul organizării de verificări specifice în scopul prevenirii, combaterii şi descoperirii faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală.

„În timpul acţiunilor de inspecţie şi control s-a constatat că nu există, la nivelul gospodăriilor, afişate numere de identificare a imobilelor respective, nu sunt delimitate proprietăţile, nu sunt cunoscute persoanele cu drept de rezidență, fapte ce îngreunează desfăşurarea controalelor în aceste zone şi sancţionarea făptaşilor.

În majoritatea imobilelor din aceste zone se poate observa, de pe domeniul public, că în curţile în care se ard diverse materiale, se dezmembrează vehicule şi se colectează deşeuri, se găsesc autoutilitare şi dubițe înmatriculate, folosite la transportul mărfurilor şi deşeurilor, care fac obiectul arderilor, dezmembrărilor şi abandonărilor. Cum accesul pe o proprietate privată, în vederea desfăşurării acţiunilor de control, se face în condiţiile legii, acţionând numai asupra efectelor/din punct de vedere al protecţiei mediului, nu pot fi eradicate aceste activităţi privind arderile ilegale.

Practic, pentru a avea rezultate pe termen lung, în zonele respective, trebuie verificate mijloacele de transport în circulaţie, printr-un plan/program, filtru, iar pentru toate bunurile transportate trebuie verificată provenienţa, modalitatea de achiziţionare, tipul bunurilor, astfel încât în curţile persoanelor fizice din aceste zone să ajungă numai bunurile necesare într-o gospodărie”, mai scrie Garda de Mediu Dolj.

Anul acesta, ca urmare a unei solicitări din partea Poliţiei Locale a Municipiului Craiova, care a identificat pe str. Râului diverşi cetăţeni care practicau acest tip de activităţi ilegale, CJ Dolj al GNM a desfăşurat mai multe acţiuni, împreună cu reprezentanţii Poliţiei Locale şi Secţiei nr.2 Poliţie. Persoanele respective au fost sancţionate, în baza Ordonanţei de Guvern nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor şi, de asemenea, au fost înaintate sesizări penale către organele de cercetare.

„Cu toate acestea, având în vedere că, prin acţiunile comune desfăşurate până în prezent, reprezentanţii Comisariatului Judeţean Dolj al Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat sancţiuni contravenţionale principale şi complementare, au dispus măsuri de intrare în legalitate, au înaintat organelor de cercetare penală sesizări referitoare la încălcarea legislaţiei de mediu, şi luând în considerare faptul că astfel de activităţi desfăşurate în curţi şi terenuri neamenajate nu se pot autoriza, considerăm că pentru stoparea acestor arderi este necesară implicarea mai fermă a instituţiilor abilitate în verificarea legalităţii deţinerii bunurilor, a provenienţei acestora şi a veniturilor ilicite obţinute în urma desfăşurării acestor activităţi ilegale”, au concluzionat reprezentanții instituției.

Foto: Garda de Mediu Dolj

Politica