vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Filiași. Doi doljeni au fost prinși băuți la volan!

Un tânăr de 19 ani, din Filiași, este cercetat de poliţişti după ce ar fi condus un autoturism având o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totul a ieșit la iveală duminică, 26 decembrie, când poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Filiași au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în parcarea unei săli de jocuri din Filiaşi, a avut loc un eveniment rutier.

Aceștia au stabilit că tânărul era inițial pasager într-un autoturism staţionat cu motorul pornit, în parcarea unei săli de jocuri din Filiaşi. El ar fi trecut la volanul autoturimului în cauză şi ulterior l-ar fi condus pe DE79, după care ar fi revenit în parcare, unde a lovit un schelet metalic.

„În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Cel în cauză a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, potrivit IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un alt doljean, din comuna Mârșani, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totul s-a întâmplat pe 25 decembrie când poliţiştii din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 27 de ani, din localitate.

„Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, potrivit sursei citate mai sus.

Politica