vineri, mai 10, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Persoanele cu membre amputate nu vor mai trebui să meargă la comisia de evaluare

Persoanele cu dizabilităţi fizice care au cel puţin un membru amputat nu vor mai fi obligate să se prezinte constant la comisia de specialitate pentru prelungirea certificatului de handicap.

„În mandatul trecut am dat un ordin de ministru, în colaborare cu specialiştii în domeniu, astfel încât persoanele cu dublă amputaţie să nu mai fie nevoite să mai facă acel drum chinuitor şi acea prezentare la comisiile pentru încadrare în grad de handicap. Vreau să continuu ceea ce am lăsat atunci şi nu a fost continuat, şi anume şi persoanele cu o singură amputaţie să nu fie nevoite să vină la comisie”, a spus ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, citat de Agerpres.

Marius Budăi a participat vineri la o dezbatere despre percepţia asupra persoanelor cu dizabilităţi şi a rolului acestora în societate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Avem partea a doua de ordin, pe care trebuie să o dăm şi să spunem că şi persoanele cu o singură amputaţie să nu vină nici ele la comisie, şi vă promit că o să poată, în termenul cel mai scurt”, a afirmat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

În urmă cu câţiva ani, digi24.ro a prezentat subiectul unui bărbat cu un picior amputat care trebuia să se prezinte în fiecare an la comisia de evaluare, pentru a se vedea dacă situaţia sa s-a ameliorat.

Politica