miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. O femeie de 32 de ani, bolnavă de Covid-19, a murit acasă pentru că nu a găsit loc la ATI

O femeie în vârstă de 32 ani, din Corabia, a murit acasă în urma infectării, pentru că spitalele din județul Olt nu mai aveau niciun pat liber pe secția ATI COVID. Tânăra suferea de mai multe boli și nu era vaccinată împotriva COVID.

Mama tinerei a povestit, pentru Digi24, ca fata a început să se simtă rău pe 30 octombrie. Suferea de parapareză spastică și întârziere mentală severă, iar la prima vizită la spitalul Orășenesc din Corabia a fost diagnosticată cu COVID-19.

„Am apelat la salvare să vină să mergem la spital. Ne-a dus în curtea spitalului, ne-a întâmpinat o doctoriță care era de gardă, a venit și o asistentă, i-au făcut testul Covid și ne-a spus că are COVID. Ne-a dat o rețetă”, a spus Camelia Șișcu, mama fetei decedate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Familia a fost rugată să meargă acasă pentru că la spital nu mai aveau locuri. A doua zi s-au întors și au primit același răspuns.

„Avea nevoie, dar nu au avut paturi. Am sunat, au zis să sunăm la Caracal, la Slatina. Soțul se duce după dânsul. Domnule doctor, faceți ceva că ne moare copilul aici”, a mai spus mama fetei. În ultimele ore de viață fata a fost conectată la un tub de oxigen, când saturația ajunsese la 42%.

„Ne-a băgat într-un container și, după ce ne-a băgat în container, ne-am rugat să ne oprească la spital. Opriți-ne aici, dați-ne un loc că copilul nu mai poate, are nevoie de oxigen. Ne-am rugat de ei, mai aveam să ne rugăm în genunchi să facă ceva pentru fiica noastră și nu au făcut nimic. Dacă o internau în spital din prima zi, azi era în viață”, a spus Marian Șișcu, tatăl fetei.

Astfel, părinții și-au luat copilul acasă a treia oară și aici a murit.

Părinții decedatei nu vor să reclame spitalul, ci doar să tragă un semnal de alarmă în privința unui sistem medical depășit.

Conducerea Spitalului Orășenesc Corabia a refuzat să comenteze situația, însă DSP Olt s-a autosesizat și a făcut un control, scrie digi24.ro

„Direcția de Sănătate Publică Olt s-a deplasat cu o echipă de control la Spitalul Orășenesc Corabia și SAJ Olt pentru verificarea aspectelor derulate. În urma controlului s-a aplicat o amendă de 2.000 de lei”, a declarat Gabriela Gogiu, purtător de cuvânt DSP Olt.

În spitalele din județul Olt sunt 25 de paturi în secțiile de terapie intensivă pentru pacinții COVID. Toate sunt ocupate de mai bine de două luni.


Politica