vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România nu este de acord cu interzicerea exportului animalelor vii

Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, susține că România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului și a transportului animalelor vii, așa cum se discută în Parlamentul European. Măsura ar afecta grav fermierii români, este opinia lui Oros, potrivit Mediafax.

Ministrul interimar a comentat discuțiile din Parlamentul European catalogându-le drept „preocupări stranii ale unora care pot afecta grav crescătorii de animale români”

Adrian Oros spune că România are o legislație actualizată în domeniu care prevede reguli stricte în ceea ce privește transportul animalelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Sunt de acord cu faptul că toate condițiile de bunăstare animală, inclusiv cele din timpul transportului trebuie respectate, de toate țările membre. România are o legislație actualizată, care prevede monitorizarea respectării condițiilor de bunăstare in timpul transportului (Reg.1/2005) până la destinație. Suntem singura țara europeană care avem o asemenea reglementare. Legea 150/2020, a cărui inițiator sunt, prevede prezența obligatorie la bord a personalului medical veterinar care sa monitorizeze starea de sănătate si condițiile de bunăstare a animalelor, să ofere asistență medicală daca este nevoie și sa completeze un raport zilnic si unul la finalul transportului”, a explicat Adrian Oros.

Dacă există cerere și este mai rentabil din punct de vedere economic, producătorii români exportă carcase și carne procesată, arată ministrul. În ceea ce privește dezbaterile din Parlamentul European, soluția costă în respectarea actualelor reglementări, mai spune Oros.

„De aceea, cred că verificarea strictă a respectării condițiilor de bunăstare animală de către transportator prin autoritățile competente este soluția, și nu interzicerea exportului de animale vii, care ar afecta grav fermierii romani. Resping total o asemenea idee care a fost inițiată în Parlamentul European, iar acum își caută susținători. Mă bazez pe o abordare echilibrată a Consiliului AgriFish”, este concluzia lui Adrian Oros.

În 2019, în Senat a fost depus un proiect de lege, semnat de parlamentari de la toate partidele, care interzice transportul de animale vii din România către țările arabe în condiții inumane, în contextul dezvăluirilor repetate despre torturarea și uciderea oilor exportate din țara noastră, din cauza căldurii sufocante, a umidității și a înghesuielii. 

Proiectul prevede ca transporturile de animale vii către țări din afara UE să fie însoțite de un medic veterinar și tehnicieni veterinari care să țină un jurnal de călătorie și să supravegheze constant starea animalelor.

Totodată, se interzice transportul de animale vii atunci când temperaturile cresc peste 30 de grade, atât în România, la punctul de încărcare, cât și de-a lungul traseului. Medicul veterinar este obligat să nu avizeze transportul până când temperaturile nu scad sub 30 de grade. 

Exportatorii vor fi obligați să facă dovada existenței unui medic veterinar la punctul de ieșire din țară, în caz contrar transportul fiind oprit. 

În cazul în care medicul veterinar nu respectă prevederile legale referitoare la bunăstarea animalelor, va fi sanncționat până la retragerea licenței de practică acordată de Colegiul Medicilor veterinari. 

În luna iulie 2019, în portul Midia, aproape 70.000 de oi din România au fost urcate pe un vapor al unei companii arabe. Destinația – țările din Golful Persic. Transportul a durat 23 de zile și a avut cinci opriri: Arabia Saudită, Dubai, Kuwai, Qatar şi Oman.

Potrivit filmărilor investigatorilor Animals International, în vaporul respectiv, animalele au stat în condiţii greu de imaginat: înghesuite, în căldură şi mizerie, iar multe au murit înainte de a ajunge la destinaţie.

Oficialii europeni au cerut Guvernului României să oprească exportul de animale vii pe timp de vară. În Golful Persic, în această perioadă, la soare, sunt peste 40 de grade celsius.

Politica