vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Prefectul de Vâlcea cere responsabilitate și curaj

Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat a fâcut un apel public la cetățenii din Vâlcea cu privire la responsabilitatea civică. Prefectul a comentat într-o postare pe pagina de facebook despre urma oamenilor care s-au împărțit în două tabere, legate de purtarea sau nepurtara măștii, despre a fi sau nu vaccinat în condițiile în care pandemia este din ce în ce mai intensă iar decesele se înmulțesc de la o zi la alta.
“Privesc cu tristețe în spatiul public și pe rețelele de socializare transformarea unei societăți întregi, radicalizarea opiniilor multor oameni care acum sunt fie plini de ură, fie de regret.
Astăzi ești judecat dacă porți mască sau dacă nu o porți, dacă te-ai vaccinat, dacă nu te-ai vaccinat, dacă ți-ai vaccinat copilul, dacă îndemni la vaccinare, dacă nu îndemni la vaccinare, dacă ai luat măsuri, ai aplicat restricții sau daca nu ai luat suficiente.
Între timp, numărul persoanelor decedate crește de la o zi la alta, iar morții se transformă în cifre și cifrele în statistici înfioratoare. Dincolo de statistici însă sunt familii, prieteni, colegi… oameni.
Realitatea este că ne-am împărțit în tabere în loc să fim uniti. Realitatea este că ne pierdem în teorii în loc să acceptăm adevărul din fața noastră. Realitatea este că ne rugăm pentru binele nostru, dar am uitat să ne rugăm și pentru ceilalți.
Aș vrea să ne oprim câteva minute și să ne gândim la cei bolnavi, la cei care se luptă pentru viata lor, la cei care au pierdut oameni dragi, la medici, asistenți, ambulanțieri, brancardieri, pompieri.
Medicii și personalul medical, eroii de ieri, sunt soldații de azi. Niște soldați epuizați, aruncati într-o luptă aproape imposibilă. Nu sunt cuvinte suficiente să le pot mulțumi pentru sacrificiul pe care îl fac.
În anii ce vor urma copiii si nepoții noștri își vor aminti sau vor citi în cărțile de istorie, economie, sociologie, psihologie, despre această perioadă. Ce cuvinte ne vor caracteriza și ne vor defini ca indivizi și ca societate? Teamă, panică, renunțare sau curaj, determinare, reziliență, responsabilitate, campasiune?
Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să acționăm pentru a tempera acest val, nu pentru că suntem fortați de restrictii, ci pentru că ne pasa de ceilalți”, a spus Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

Politica