vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

70% din medicii din spitale, vaccinaţi anti-COVID-19

Ministerul Sănătății anunță, într-un comunicat de presă, că 70% din medicii din spitalele publice sunt vaccinați împotriva COVID-19 (25.387 de medici din totalul de 36.312 încadrați), 69% (25.040 de medici) cu schemă completă. În total, 59.48% din personalul medical aflat în contact cu pacienții – medici, asistenți medicali, infirmieri, brancardieri – din unitățile sanitare cu paturi din sistemul public este vaccinat împotriva COVID-19, 58.08% cu schemă completă și 1.4% cu prima doză. 1.79% nu au declarat statusul vaccinal.

Datele au fost colectate de către direcțiile de sănătate publică la nivel național la finalul lunii iulie.

Cele mai mari procente de personal medical vaccinat cu schemă completă se regăsesc în județele Călărași (76.45%), Cluj (71.69%), Sibiu (69.55%), Ilfov (69.13%) și municipiul București (66.34%), în timp ce pe ultimele locuri se află județele Suceava (44.53%), Bacău (43.47%), Arad (39.88%), Neamț (36.58%).

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ceea ce privește medicii, cele mai mari procente de medici vaccinați cu schemă completă împotriva COVID-19 se regăsesc în județele Ilfov (86%), Călărași (85%) și municipiul București (83%), urmate de Vrancea, Covasna (82%), Alba, Ialomița și Satu Mare (80%).

Asistenții medicali sunt vaccinați împotriva COVID-19 în proporție de 57.65% (55.99% cu schemă completă), infirmierii în proporție de 53.59% (52.37% cu schemă completă), iar brancardierii în proporție de 49.21% (47.66% cu schemă completă).

Ministerul Sănătății a propus obligativitatea testării periodice pentru COVID a personalului medical nevaccinat, pe cheltuiala proprie. Măsura ar urma să fie introdusă printr-un proiect de lege, care să fie dezbătut în procedură de urgență în sesiunea parlamentară care sîncepe în septembrie.

Surse guvernamentale au declarat pentru Europa FM că obligația ar putea fi impusă salariaților în această situație din toate domeniile, pentru ca regula să nu fie eventual declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, pentru discriminare.

Politica