luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Podul peste Jiu intră în reabilitare. Rute ocolitoare


Podul peste Jiu din localitatea Bucovăț va intra în reabilitare. Astfel, începând de joi vor fi impuse o serie de restricții de circulație. Traversarea podului va fi oprită pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, fiind stabilite două variante de rute ocolitoare. Podul va rămâne deschis pentru circulația autovehiculelor cu masa sub 3,5 tone, care va fi restricționată pe un singur sens, traversarea urmând să se desfășoare alternativ, cu instalarea unor semafoare. Însă și în acest caz, pentru a evita aglomerarea în trafic, sunt propuse o serie de rute ocolitoare.


Restricțiile au fost discutate, marți, la Consiliul Județean (CJ) Dolj, în cadrul unei întâlniri de lucru convocată de președintele instituției, Cosmin Vasile, la care au mai participat vicepreședintele Mihai Neațu, administratorul public al județului, Cosmin Durle, directorul Direcției Afaceri Europene, Daniela Băluță, directorul Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri Dolj, Alin Golumbeanu, reprezentanți ai primăriilor din localitățile de pe traseul DJ 552, precum și ai firmelor de construcții care modernizează cele 2 tronsoane. În cadrul ședinței, au fost expuse și soluțiile propuse pentru o cât mai bună desfășurare a traficului auto. 

„Urmează cea mai dificilă etapă a proiectului de modernizare a drumului județean 552 Craiova – Cetate, respectiv demararea lucrărilor de reabilitare a podului din comuna Bucovăț. Este o etapă dificilă atât din punct de vedere al complexității intervențiilor care vor avea loc, cât și al traficului care se va îngreuna în acea zonă. Am convocat această întâlnire, la care sunt prezenți, pe lângă colegi din conducerea CJ Dolj, reprezentanți ai constructorului și ai primăriilor din localitățile traversate de drumul Craiova – Cetate, pentru că este necesar ca oamenii să fie informați, să știe ce urmează să se întâmple în următoarele luni. Sunt convins că autoritățile locale, dar și constructorii sunt întrebați adesea despre stadiul lucrărilor, așa că, având aceste elemente, vor putea să le comunice și să-i informeze pe cetățeni mult mai ușor. Regretăm disconfortul pe care, fără îndoială, îl va genera restricționarea circulației în vederea derulării lucrărilor și apelăm la înțelegerea celor care tranzitează această zonă în mod frecvent și care, considerăm noi, știu deja că această investiție în reabilitarea podului și în modernizarea întregului drum este una cât se poate de necesară, iar beneficiile pe care le va aduce vor fi semnificative. Îi asigurăm pe toți că s-au depus eforturi pentru identificarea variantei optime care să permită și circulația pe pod, și buna derulare a lucrărilor și, totodată, că noi, de la nivelul CJ Dolj, vom monitoriza permanent modul în care se desfășoară intervențiile“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform administrației județene, cu o valoare totală de 1.150.000 de euro, inclusiv TVA, lucrările de reabilitare a podului peste râul Jiu din localitatea Bucovăț sunt parte a unui proiect mai amplu, de aproximativ 50 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, care vizează modernizarea DJ 552 Craiova – Cetate. 

„Cu o lungime totală de peste 290 de metri, podul din localitatea Bucovăț nu a mai beneficiat de nicio reabilitare majoră în ultimele 7 decenii. Lucrările care vor începe joi sunt executate de asocierea de firme Domarcons SRL – Erpia SA și vor viza toate elementele principale ale obiectivului: suprastructura, infrastructura, calea pe pod și racordările cu terasamentele și albia”, arată CJ Dolj. 

Rutele ocolitoare pe perioada lucrărilor la podul peste Jiu sunt următoarele:
Pentru autovehiculele cu masa cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone, au fost stabilite 2 rute alternative de ocolire pentru perioada în care se vor desfășura lucrările de reabilitare a podului din localitatea Bucovăț:

– varianta 1: DJ 552 – DJ 561A – DN 56  (DJ 552 – Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova) 

– varianta 2:  DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56  (DJ 552 – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)

În cazul autovehiculelor cu masa până la 3,5 tone, au fost propuse o serie de alternative care evită zona în care au loc lucrările: 

pentru comuna Bucovăț

-varianta 1: DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56  (Bucovăț – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)

-varianta 2: DJ 552E – DJ 552A – DC 99 – DN 56  (Bucovăț – Leamna de Jos – Leamna de Sus – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)

pentru comuna Caraula

-varianta 1: DC 10 – DJ 561D – DN 56  (Caraula – Izvoare – Giubega – Craiova)

-varianta 2: DC 10 – DJ 561G – DN 56  (Caraula – Izvoare – Galicea Mare – Craiova) 

pentru comuna Orodel

varianta 1: DJ 561D – DJ 552D – DJ 561D – DN 56  (Orodel – Cornu – Vârtop – Giubega – Craiova)

varianta 2: DC 61 – DJ 606  (Orodel – Călugărei – Carpen – Craiova)

pentru comuna Sălcuța

-varianta 1: DC 101 – DJ 552A – DN 56  (Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)

-varianta 2: DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56  (Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)

pentru comuna Terpezița

-varianta 1: DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56  (Terpezița – Lazu – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)

-varianta 2: DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DN 56  (Terpezița – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)

-varianta 3: DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56  (Terpezița – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)

pentru comuna Unirea: DJ 561A – DN 56 (Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova)pentru comuna Vârtop: DJ 552D – DJ 561D – DN 56  (Vârtop – Giubega – Craiova)

pentru comuna Vela

-varianta 1: DC 63 – DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DN 56  (Vela – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)

-varianta 2: DC 63 – DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56  (Vela – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari –  Craiova) 

pentru comuna Verbița

-varianta 1: DJ 552 B – DJ 561A – DN 56  (Verbița – Plenița – Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova)

-varianta 2: DJ 552B – DJ 561A – DC 58 – DC 10 – DJ 561D – DN 56  (Verbița – Plenița – Caraula – Izvoare – Giubega – Craiova)

-varianta 3: DJ 552B – DJ 561A – DC 58 – DC 10 – DJ 561G – DN 56  (Verbița – Plenița – Caraula – Izvoare – Galicea Mare – Craiova)

-varianta 4: DJ 552B – DC 61 – DJ 606  (Verbița – Călugărei – Carpen – Craiova).

Politica