luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poliția Locală Târgu Jiu, cu ochii pe tinerii petrecăreți după împăcarea cu primarul


Polițiștii locali din Târgu Jiu s-au împăcat cu primarul orașului. După ce edilul Marcel Romanescu i-a lăudat, agenții au continuat să verifice străzile și nu în zadar. Tinerii ce ies din casă după ora 22:00 și devin agitați nu mai au șanse să scape neobservați de polițiștii locali.
La începutul acestei săptămâni, în intervalul orar 00:00 – 03:00, nouă persoane cu vârste cuprinse între 15 și 37 ani au fost sancționate contravențional, pentru consum de alcool în parcuri și cartiere, precum și pentru tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor cu aparatură audio la intensitate mare, prin strigăte și larmă.

„În această perioadă, tot mai mulți cetățeni ne solicită sprijinul pentru a interveni în cartierele de locuințe, acolo unde, după ora 22:00, în locurile de joacă pentru copii, sau pe băncile din imediata apropiere a blocurilor, se strâng grupuri de persoane care provoacă deranj public, consumă băuturi alcoolice, semințe sau alte produse, lăsând multă mizerie în urma lor.

Astfel, în scopul eficientizării măsurilor întreprinse pentru menținerea climatului de siguranță publică, activitatea operativă a polițiștilor locali se desfășoară, cu precădere, în echipe de patrulare pedestră, atât în cartiere, cât și în zona centrală a municipiului Târgu Jiu. În perioada mai-iulie 2021, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au aplicat 188 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.800 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R, pentru: deranj public; consum de băuturi alcoolice în locuri publice;  apelare la mila publicului; provocare și participare la scandal în locuri publice; proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare; De asemenea, împreună cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, polițiștii locali  desfășoară periodic acțiuni pedestre, în vederea prevenirii și combaterii fenomenului de cerșetorie și a abuzului asupra copiilor”, spun polițiștii locali din Târgu Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica