vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Video/ Grav accident în Gostavățu

Un oltean în vârstă de 59 de ani a decedat, joi dimineața, în urma unui accident rutier provocat în comuna Gostavățu, sat Slăveni.

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, în care se afla bărbatul, pompierii intervenind pentru descarcerarea acestuia. Potrivit oamenilor legii, șoferul ar fi intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate.

„Pompierii Gărzii Stoenești, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Gostavățu, sat Slăveni, la un accident rutier.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar șoferul. Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a rămas încarcerat în urma evenimentului.

Pompierii au acționat cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare și l-au extras pe bărbat din autoturismul grav avariat. Bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD, în stare de inconștiență, cu excoriații în zona capului și a fost transportat la CPU Caracal, împreună cu un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt”, a transmis Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

La locul accidentului s-au deplasat polițiștii, care continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii evenimentului rutier, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

„La data de 01 iulie a.c., ora 05.20, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 642, pe raza comunei Gostavăţu. La faţa locului s-au deplasat lucrători din cadrul Biroului Rutier Caracal, aceştia constatând faptul că în eveniment a fost implicat un singur autoturism, care din cauze încă necunoscute, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

În urma coliziunii, şoferul autoturismului, un bărbat de 59 de ani, din comuna Băbiciu, a decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Politica