luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Amenzi la vot

Ca la multe scrutine, fie că este vorba de alegeri generale sau parțiale, nereglulie nu se feresc să apară. Astfel de nereguli au fost semnalate în mai multe localități din Dolj, unde s-au organizat alegeri parțiale.

În comuna Catane o femeie de 33 de ani ar fi depus un număr de 72 de cereri pentru urna mobilă. Acestea erau însoțite de copii ale unor documente de identitate şi adeverințele medicale eliberate de către medicii de familie, adeverințe în care mai multe persoane figurau ca netransportabile deși acestea se puteau deplasa.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast au fost sesizati de doi bărbaţi de 31 şi 43 de ani, din Craiova şi de o tânără de 29 de ani din Catane, membri ai unei secții de votare din Catane cu privire la faptul că la secția de votare s-a prezentat o femeie de 33 ani, din comuna Catane, care a depus un număr de 72 cereri pentru urna mobilă, cereri însoțite de copii ale unor documente de identitate şi adeverințele medicale eliberate de către medicii de familie. Printre cererile respective s-ar fi aflat mai multe cereri ale unor persoane de pe raza comunei Catane, care în adeverinţele medicale eliberate de către medicii de familie ar figura ca netransportabile, însă s-ar putea deplasa. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de fals intelectual şi uzul de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă”, conform IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un alt caz vizează o femeie de 89 de ani, din Sadova, care s-a prezentat la vot  având asupra sa un pliant cu însemnele unei formaţiuni politice.

„Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraş Bechet au fost sesizati de o femeie de 39 de ani, preşedinta unei secţii de votare din Sadova cu privire la faptul că, la secţia de votare s-a prezentat o femeie de 89 de ani, din Sadova, pentru a-şi exprima dreptul de vot având asupra sa un pliant cu însemnele unei formaţiuni politice. Femeia în cauză a fost sancţionată contravenţional conform Legii 115/2015”, conform IPJ Dolj.

O altă întâmplare a fost sesizată în satul Căciulatu, comuna Terpezița, unde chiar unul dintre candidații la fotoliul de primar a anunțat autoritățile că în interiorul secției de votare se află o sticlă cu băuturi alcoolice.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăț au fost sesizați verbal de un candidat la funcţia de primar al comunei Terpeziţa, despre faptul că în interiorul unei secții de votare din Terpezita, sat Căciulatu, se află o sticlă cu băuturi alcoolice. Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că sticla cu băuturi alcoolice aparţine unui bărbat 64 de ani, din Terpeziţa, personal auxiliar al secţiei de votare, sticlă pe care a adus-o în dimineața acestei zile de acasă şi din care a și consumat până la momentul sesizării. Bărbatul  a fost sancționat contravențional cu amendă de 2200 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 115/2015”, conform IPJ Dolj.

Tot în comuna Sadova un bărbat de 42 de ani a anunțat polițiștii că în fața secției de votare competitorii pentru fotoliul de primar interacționează cu alegătorii. Oamenii legii nu au identificat persoanele la care bărbatul făcea referință. În același timp, în fața secției un echipaj de poliție a fost sesizat de un bărbat de 40 de ani că pe raza localității se face trabsport electoral.

„Poliţiştii efectuază verificări în trafic, fiind controlate autoturismele şi legitimaţi atât conducătorii auto cât şi pasagerii, pentru a preveni evenimentele de acest gen”, confom IPJ Dolj care mai adaugă și că tot în Sadova un bărbat de 59 de ani ar fi votat fără să aibă acest drept.

„Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraş Bechet s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană şi-ar fi exercitat dreptul de vot la o secţie de votare din Sadova, fără a avea acest drept. Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Rovinari, judeţul Golj, şi-ar fi exercitat dreptul de vot la o secţie de votare din comuna Sadova, fără a avea acest drept, folosind un document de identitate anulat. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de fraudă la vot, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă”, conform IPJ Dolj.

Neregulile n-au lipsit nici la Filiași, unde un tânăr de 28 de ani ar fi fotografiat cu un telefon buletinul de vot.

„Polițiști din cadrul Poliției Orașului Filiași au fost sesizați de către vicepreşedinta unei secții de votare din Filiaşı despre faptul că a surprins o persoană care, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, a fotografiat buletinul de vot cu telefonul mobil pe care îl avea asupra sa. În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din Filiași, care a recunoscut faptul că a fotografiat cu telefonul mobil buletinul de vot, cu votul exprimat. Cel în cauză a fost sancționat contravenţional conform Legii 115/2015, cu amendă în valoare de 600 lei”, conform IPJ Dolj.

Tot în Filiaşi o femeie de 37 de ani din Gorj ar fi votat având viza de reşedinţă în localitate expirată.

Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie de 47 de ani, din comuna Cruşet, sat Slăvuţa, judeţul Gorj, și-ar fi exprimat dreptul la vot cu ocazia alegerilor locale parțiale, la o secţie de votare din oraşul Filiaşi, fără a avea acest drept, având viza de reşedinţă la un imobil din localitate expirată.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, conform IPJ Dolj, care menţionează că de la începutul procesului de vot, per total, au fost înregistrate 10 sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral şi au fost aplicate amenzi de 4200 de lei.

” În urma verificărilor, au fost constatate 4 contravenții și s-au aplicat amenzi în valoare de 4.200 de lei. Totodată, se efectuează cercetări pentru săvârșirea unor posibile fapte de natură penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fraudă la vot, fals intelectual şi uz de fals. Pentru ziua votului, în judeţul Dolj, au fost mobilizați 120 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră”, au mai adăugat reprezentanţii IPJ Dolj.

Politica