sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Polițiștii olteni, la datorie în minivacanța de Rusalii

Weekendul prelungit cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor a scos în stradă zeci de polițiști din Olt, la datorie pentru a asigura ordinea și protecția în rândul cetățenilor, dar și pentru a preveni abaterile rutiere.

776 de sancțiuni contravenționale au aplicat oamenii legii în aceste zile, a căror valoare ajunge la 209.655 lei. Poliţiştii au intervenit la peste 600 de solicitări, dintre acestea 444 fiind sesizate prin serviciul 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 64 de permise de conducere, fiind retrase şi 10 certificate de înmatriculare. Mai mult, au fost constatate 26 de infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, 16 fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, șase pentru conducere fără permis şi patru pentru alte abateri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Forțele de ordine au acționat și pe linia prevenirii, descoperirii și combaterii ilegalităților de natură economică care se pot produce în contextul desfășurării unor evenimente cu caracter public, ocazionate de sărbătorirea  Rusaliilor.

Au fost astfel verificate  22 de societăți comerciale, ocazie cu care polițiștii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale pentru încălcarea dispozițiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, în valoare totală de 11.500 lei, fiind dispusă și confiscarea sumei de 1440 lei. 

Politica