joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministerul Sănătății: Nu se poate face rapelul cu alt vaccin decât cel utilizat la prima doză

Ministerul Sănătății a făcut precizări cu privire la modul în care se realizează rapelul în campania de vaccinare și a explicat că cea de-a doua doză nu poate fi făcută cu alt vaccin decât cel utilizat inițial. 

„Pot face rapelul cu alt vaccin decât cel utilizat la prima doză?”, este întrebarea la care autoritățile sanitare din România au răspuns negativ, aducând în atenție poziția OMS cu privire la posibilitatea de a combina două tipuri de vaccinuri. 

„Autoritățile competente de la nivel internațional recomandă ca rapelul să fie realizat cu același vaccin cu care a fost administrată prima doză. Până la acest moment nu există date în ceea ce privește siguranța și eficacitatea, care să ateste faptul că cele două administrări se pot face cu vaccinuri diferite.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru a putea studia posibilitatea combinării vaccinurilor, Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a început un studiu (Com-COV) care va analiza reacția sistemului imun al persoanelor înrolate, după administrarea celei de-a doua doze cu un vaccin diferit față de cel utilizat pentru prima doză. Studiul a început în luna februarie a acestui an și va dura 13 luni, dar date parțiale din acest studiu ar putea fi disponibile mai devreme.

Până când vor exista date suplimentare oficiale în ceea ce privește utilizarea a două vaccinuri diferite pentru cele două doze, recomandările oficiale continuă să fie acelea de a utiliza același vaccin atât pentru prima doză, cât și pentru rapel”, explică Ministerul Sănătății pe Facebook.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii susține că, în lipsa unor „date adecvate”, nu poate să facă recomandări privind schimbarea vaccinului anti-COVID-19 între cele două doze. Declarația a fost făcută săptămâna trecută, după ce Franţa a anunțat că vrea să administreze alt vaccin la rapel persoanelor sub 55 de ani care au fost vacccinate cu AstraZeneca la prima doză, relatează AFP, citată de Agerpres.

Politica