vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Companiile germane, obligate să ofere angajaţilor teste COVID-19

Companiile germane vor fi obligate să ofere angajaţilor teste COVID-19, cel puţin odată pe săptămână.

Conform unui amendament elaborat de Ministrul Muncii, Hubertus Heil, angajaţilor care prezintă un risc ridicat de infecţie, precum cei care sunt găzduiţi în spaţii comune de cazare sau care lucrează în spaţii închise, ar urma să le fie oferite teste COVID-19 de două ori pe săptămână, transmite Agerpres. Testele vor fi plătite de angajatori.

De asemenea, guvernul de la Berlin intenţionează să prelungească, până la data de 30 iunie, alte măsuri destinate prevenirii infecţiilor cu coronavirus, precum cea conform căreia angajatorii sunt obligaţi să ofere angajaţilor opţiunea de a lucra de acasă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform datelor comunicate luni de Institutul Robert Koch (RKI), autoritatea naţională de supraveghere sanitară din Germania, numărul cazurilor de COVID-19 confirmate a depăşit pragul de trei milioane.

Cancelarul Angela Merkel vrea să înăsprească marţi legislaţia anti-COVID 19 la nivel naţional, pentru a putea impune în întreaga ţară restricţii tip lockdown, mergând până la impunerea unor interdicţii de circulaţie pe perioada nopţii. Această modificare a legislaţiei în vigoare ar pune capăt unui tabu în Germania, unde federalismul acordă prerogative importante landurilor în domeniul sanitar. Cu toate acestea, mai multe landuri au fost acuzate de adoptarea unor măsuri lejere în faţa pandemiei. 

Politica