vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Controale severe, efectuate de Garda de Mediu Olt

Reprezentanții Gărzii de Mediu din Olt au verificat mai multe zone din județ, ca urmare a sesizărilor venite din partea cetățenilor.

În ultimele zile au fost aplicate amenzi uriașe în mai multe localități oltene, din cauza neregulilor descoperite.

Pe de-o parte, comisarii instituției au sancționat Primăria comunei Vișina, în urma depozitării necontrolate de deşeuri în zona fabricii de cărămidă, pe strada Câmpului, pe o suprafață de cca 300 mp. Administrația locală nu a asigurat colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Valoarea sancțiunii a fost de 15.000 de lei.

Și Primăria Osica de Sus a fost amendată din cauza deșeurilor aruncate necorespunzător pe domeniul public. Întrucât municipalitatea nu s-a ocupat de gestionarea potrivită a deșeurilor și a permis depozitarea acestora în locuri interzise, i-au fost aplicate două sancțiuni în valoare totală de 55.000 de lei.

Totodată, miercuri, în urma sesizării primite pe telefonul Gărzii Naționale de Mediu, cu privire la existența  unor emisii de fum în zona industrială  Slatina,  o echipă de comisari s-a deplasat de îndată la fața locului.

Astfel, s-a constat că erau  emisii de noxe provenite de la o instalație de turnare fontă.  Societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15. 000 lei, iar deficiențele constatate s-au remediat în timpul controlului.

Politica