sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Premierul Cîțu, în vizită la Craiova

Prim-ministrul României, Florin Cîțu, ajunge, marți, la Craiova.

Pe durata vizitei, acesta va fi însoțit de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, președintele PNL Dolj, deputat Ștefan Stoica, precum și de alți parlamentari USR și PNL.

Prima oprire va fi la Colegiul Național „Carol I”, urmând ca monumental istoric, în care se află unitatea de învățământ, să fie vizitat de premier și ceilalți invitați.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mai apoi, va avea loc o întâlnire în cadrul Prefecturii, unde se va semna contractul de reabilitare și consolidare a Colegiului Național „Carol I” și a Operei Române.

La finalul întâlnirii, ministrul Cîțu, acompaniat de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ministrul Apărării Naționale, președintele PNL Dolj și parlamentarii USR și PNL, vor vizita Drumul Expres Craiova-Pitești, tronsonul 1.

În ceea ce privește reabilitarea și modernizarea Colegiului Național „Carol I”, este o bucurie pentru craioveni și implicit, doljeni, să vadă cum liceul în care au absolvit generații întregi, va fi renovat.

Clădirea ar fi putut să fie reabilitată prin intermediul fondurilor europene, obținute cu ajutorul Programului Operațional Regional 2007 – 2013, prin care s-a reabilitat și Muzeul de Artă din Craiova. Atunci a fost singura oportunitate de reabilitare a colegiului pe fonduri europene. De atunci, au mai fost fonduri europene pentru monumente, dar fără să aibă destinația de unități de învățământ și în limita a 5 milioane de euro cu tot cu suma necesară pentru cofinanțare, mult prea puțin față de suma necesară reabilitării Colegiului și a Operei – care este de aproximativ 24 de milioane de euro.

Discuții privind modernizarea colegiului au fost purtate și în timpul mandatului fostului primar, Mihail Genoiu. Acesta declara, în urmă cu un an, că face tot posibilul ca monumentul de artă, ce găzduiește un liceu de prestigiu din Craiova, să fie reabilitat.

„Ca absolvent de Carol, m-a preocupat dintotdeauna soarta clădirii și a colegiului. Și, în calitate de primar, am făcut toate demersurile pentru a stopa degradarea clădirii și pentru găsirea soluțiilor necesare pentru reabilitarea sa. Fiind o clădire-monument istoric de categoria A, suntem obligați să ținem seama de rigorile legii. Iar reabilitarea unui monument precum Colegiul Carol nu este deloc ușoară. Nu vorbim despre reabilitarea unor simple săli de clasă, vorbim de consolidarea unei clădiri – bijuterie arhitecturală, cu o vechime de peste un secol și peste care au trecut mai multe cutremure și care se întinde pe o suprafață de peste 4.000 mp”, a spus Mihail Genoiu, la vremea respective.

Politica