sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un om a murit într-un accident pe Dealul Negru

Un șofer și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică dimineaţa, 21 februarie, pe DN 7 / E 81, în judeţul Vâlcea, pe porţiunea de drum cunoscută drept Dealul Negru. Mașina pe care acesta o conducea a intrat în coliziune cu un TIR.

„În fapt, autoturismul a ieşit dintr-o staţie de carburanţi, în Drumul Naţional 7, intrând în coliziune cu un autotren ce se deplasa pe sensul de mers Vâlcea – Argeş”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea, conform adevărul.ro.

TIR-ul era transporta carne de porc congelată. În urma impactului, autoturismul fost scos în afara părţii carosabile. Șoferul a rămas blocat în mașină până la venirea salvatorilor. pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit cu o autospecială de descarcerare. La fața locului s-au deplasat și o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Victima a fost extrasă din autoturism în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, acestea nu au avut efect şi a fost declarat decesul la ora 07:07 de către cadrul medical de la ambulanţă SAJ”, a precizat Cătălin Popescu, reprezentantul ISU Vâlcea.

Potrivit reprezentanților IPJ Vâlcea, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului autoturismului, un bărbat de 30 de ani, din localitatea Nicolae Bălcescu – Vâlcea.

foto: adevarul.ro

Politica