vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Control la centrele de vaccinare

Prefectul Cristinel Pavel a verificat, luni, centrul de vaccinare organizat în incinta Stadionului Municipal din Drobeta Turnu Severin, împreună cu primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, cu directorul Direcției de Sănătate Publică Mehedinți, dr. Miruna Constantin, și inspectorul șef al ISU Mehedinți, col. Florentin Dragomir.

„Am vrut să verific și o să verificăm în continuare modul cum se desfășoară acțiunea de vaccinare în cadrul etapei a II-a pentru a vedea dacă mai sunt probleme pe care le putem rezolva din mers. Este important de știut că avem un vaccin sigur, eficient și îndemn populația județului să se vaccineze fără nicio teamă pentru că este singura armă cu care putem lupta cu acest virus parșiv și foarte periculos. Vreau să mulțumesc tuturor primarilor unităților administrativ-teritoriale, unde am operaționalizat centre de vaccinare, pentru modul cum s-au implicat în organizarea lor, mai ales primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, unde ponderea populației județului este cea mai mare”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
În Mehedinți, centrele de vaccinare au fost funcționale din 15 ianuarie, spun autoritățile.

„Am avut sprijinul autorităților locale în toate aceste centre. Împreună cu domnul prefect am făcut trei inspecții pentru fiecare dintre ele, sunt dotate, cu racorduri la apă, cu grupuri sanitare, este totul în regulă. Avem alocate 6 fluxuri la nivelul județului, asta înseamnă un număr de 360 de doze pe zi și ne bucură faptul că este o complianță foarte bună din partea persoanelor vârstnice și a pacienților cronici. Toate pozițiile disponibile pe fiecare centru în parte sunt ocupate. Aici, la Stadionul Municipal, sunt 120 de beneficiari, care vor fi vaccinați astăzi (n.r. – luni), la Sala Polivalentă sunt 60 și tot câte 60 în celelalte fluxuri de pe raza județului”, a precizat directorul DSP Mehedinți, dr. Miruna Constantin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Categoriile de persoane eligibile pentru înscrierea în etapa a II-a sunt adulți cu vârsta peste 65 de ani, persoane aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate și lucrători care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale.

Alexandru Nica

Politica