vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mausoleul lui Augustus se va redeschide publicului după ample lucrări de renovare

Mausoleul lui Augustus, îndelung neglijatul loc de veci al primului împărat al Romei antice, urmează să se redeschidă publicului la 1 martie după ample lucrări de renovare.

„Acest monument unic se redeschide pentru vizitatori după 14 ani”, a informat vineri într-o conferinţă de presă primarul Romei, Virginia Raggi. „Este un moment istoric”, a subliniat ea.

De asemenea, primarul a mai spus că vizitele la mausoleu vor fi gratuite până pe 21 aprilie, ziua în care Roma sărbătoreşte aniversarea fondării sale, scrie Agerpres care citează DPA.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit tradiţiei, istoria Oraşului Etern a început în 753 î.Hr.

Augustus, care a trăit între anii 63 î.Hr. şi 14 d.Hr., este creditat cu instaurarea păcii şi stabilităţii în Imperiul Roman după asasinarea unchiului său, Iulius Cezar.

El a răzbunat moartea acestuia prin înfrângerea lui Marc Antoniu şi a Cleopatrei în 31 d.Hr.

Mausoleul său, o structură circulară de 87 de metri lăţime şi 45 de metri înălţime, a supravieţuit de-a lungul secolelor, fiindu-i oferite diferite utilizări, cum ar fi cele de grădină şi teatru.

O sală de concerte a fost construită deasupra sa, la începutul secolului al XX-lea, însă a fost distrusă în 1930 de dictatorul fascist Benito Mussolini, în cadrul proiectelor sale de excavare a ruinelor Romei antice.

După Al Doilea Război Mondial, situl a căzut treptat în paragină.

foto: wikiwand.com

Politica