Conecteaza-te cu noi

Actualitate

COVID la Tribunalul Olt. Trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT, infectați

Publicat

pe

Şapte angajaţi din cadrul Tribunalului Olt au teste pozitive pentru noul coronavirus, fiind în izolare. Este vorba de trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT. Şefii instanţei au adoptat măsuri de urgenţă privind continuarea activităţii.

După ce DSP Olt a raportat trei dintre cazuri, reprezentanţii instanţei au postat pe site-ul oficial un comunicat de presă privind situaţia creată. conform acestuia, s-au impus măsuri astfel încât activitatea întregii instituţii să poată continua. „Având în vedere apariţia în mass-media a unor informaţii privind existenţa unor cazuri de infectări cu noul Coronavirus la Tribunalul Olt, aducem la cunoştinţa publicului că în cadrul instanţei, în prezent, există şapte cazuri de infectare în rândul personalului instanţei – trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT.

Având în vedere necesitatea desfăşurării activităţii în condiţii de sănătate pentru personalul instanţei şi pentru justiţiabili, la data de 17.11.2020 a avut loc Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Olt în care s-a hotărât ca activitatea de judecată în cazurile completelor de judecată unice sau colegiale, în care titularul sau cel puţin unul dintre titulari se află în imposibilitatea desfăşurării activităţii din cauza infectării, să se desfăşoare prin luarea măsurii amânării cauzelor aflate pe rol până la revenirea titularului completului la serviciu. Totodată s-a hotărât sesizarea Direcţiei de Sănătate Publică Olt pentru efectuarea unei analize a situaţiei şi a comunicării măsurilor suplimentare ce se impun a fi luate, în scopul prevenirii şi asigurării unui climat de securitate sanitară pentru personalul instituţiei şi pentru justiţiabili„, se menţionează în comunicatul citat de Adevărul.

Continue Reading
Faceți clic pentru a comenta

LASĂ UN RĂSPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.