duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doi târgujieni, arestați după ce au furat portofelul unei femei

Doi bărbați de 50 de ani, din municipiul Târgu Jiu au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Potrivit oamenilor legii, aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și tentativă la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic. Se pare că indivizii i-au furat portofelul unei femei.
„În timp ce se aflau în stația pentru mijloace de transport public persoane, de pe strada Unirii, din Târgu Jiu, profitând de neatenția unei femei de 30 de ani, i-ar fi sustras acesteia, din geantă, un portofel în care se aflau 550 lei,  documente personale și două carduri bancare, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de 550 lei. Ulterior, cei doi ar fi efectuat operațiuni financiare fără consimțământul proprietarei cardului, care a fost reținut de ATM-ul băncii”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.
Cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu propunerea măsurii preventive a controlului judiciar, cercetările continuând în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Politica