vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poliția Locală Târgu Jiu, cu ochii pe agenții economici, dar și pe căruțele din oraș

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a reluat activitățile de verificare a agenților economici care își desfășoară activitatea în magazinele din incinta și din imediata apropiere a unităților de învățământ cu scopul depistării celor care comercializează produse din tutun și alcool, minorilor. Acțiunile au fost reluate odată cu reînceperea școlilor.
„A fost depistată o societate comercială care funcționează în chioșcul din incinta unei școli generale, și care avea expuse spre vânzare doze de bere. Agentul economic în cauză a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților”, informează polițiștii locali.
Totodată, agenții de le Poliția Loală au și alte griji, legate de vehiculele cu tracțiune animală. Se pare că în Târgu Jiu încă se circulă în căruța trasă de cai.
„Polițiștii locali au depistat un atelaj pe Calea Severinului din municipiul Târgu Jiu, conducătorul acestuia fiind sancționat contravențional în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 307/2006 privind stabilirea unor reguli de circulație a vehiculelor cu tracțiune animală și de protejare a spațiilor verzi în municipiul Târgu Jiu. Polițiștii locali continuă să acționeze pe linia depistării vehiculelor cu tracțiune animală care circulă pe raza municipiului Târgu Jiu în zone în care acest lucru nu este permis, întrucât aceste vehicule pun în pericol participanții la trafic și conferă un aspect inestetic orașului”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

Politica