vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. S-a semnat un contract de peste 8,2 milioane de euro pentru reabilitarea străzilor din Severin

Miercuri, 19 august, primăria Drobeta Turnu Severin a semnat un contract pe fonduri europene, de peste 8,2 milioane de euro. Este cel mai mare contract de acest fel din ultimii ani și vizează proiectarea și execuția străzilor din municipiu.
Astfel, în perioada următoare, vor fi realizate ample lucrări de reabilitare a infrastructurii pe: Bd. Vîrciorova, Calea Severinului, Dudașului, Vodița, Făgăraș, Răscoalei, Banovița, Iazului, Villacrosse, Balcani, Prelungirea Carpați.
Reabilitarea cuprinde asfaltarea străzilor, realizarea rețelei pluviale, realizarea de accese către proprietăți, amenajarea trotuarelor, sistem de iluminat și amenajare spații verzi.
„Odată cu aceste investiții închidem practic reabilitarea tuturor străzilor importante din Drobeta Turnu Severin, un obiectiv pe care mi l-am propus pentru a crește atractivitatea orașului și calitatea vieții severinenilor.
Prin proiectele depuse și finanțate în diferitele programe ale Uniunii Europene, am reușit să atragem în ultimii ani peste 40 de milioane de euro.
O serie de proiecte sunt deja în pregătire pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027, pentru că finanțarea europeană rămâne pentru mine o prioritate, pentru a grăbi modernizarea și dezvoltarea Severinului”, a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.

Politica