vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România, amendată de Curtea de Justiție pentru că nu a transpus regulile UE contra spălării banilor

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a amendat joi România și Irlanda pentru întârzierea și aplicarea incompletă a regulilor blocului comunitar contra spălării banilor, a anunțat CJUA, potrivit Reuters.

România trebuie să plătească la Comisia Europeană o amendă de 3 milioane de euro, iar Irlanda a fost amendată cu 2 milioane de euro, scrie Hotnews.

”Ambele state membre au eșuat în a transpune în totalitate, în cadrul perioadei prevăzute, directiva privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării de bani pentru finanțarea terorismului”, spune CJUE, făcând referire la regurile adoptate de Uniunea Europeană în 2015.

Comisia Europeană a trimis, pe 19 iulie 2018, România, Irlanda și Grecia în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a transpune în legislația lor națională cea de-a 4-a Directivă privind combaterea spălării banilor.
Bruxelles-ul a propus impunerea de către Curte a plății unei sume forfetare, precum și a unor penalități zilnice până când cele trei țări vor lua măsurile necesare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În februarie, Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere Ciprului, Ungariei, Țărilor de Jos, Portugaliei, României, Slovaciei, Sloveniei și Spaniei din cauza faptului că aceste țări nu au notificat nicio măsură de punere în aplicare a celei de-a 5-a Directive privind combaterea spălării banilor.
Toate statele membre aveau obligația de a transpune normele cuprinse în cea de-a 5-a Directivă privind combaterea spălării banilor până la 10 ianuarie 2020.
Comisia regretă faptul că statele membre în cauză nu au transpus directiva la timp și le încurajează să facă acest lucru de urgență, ținând seama de importanța acestor norme pentru interesul colectiv al UE.

Politica