sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cum a influențat Coronavirus evoluția consumului total de energie electrică în aria de activitate Distribuție Oltenia, atât în rândul consumatorilor economici, cât și în rândul consumatorilor casnici

Din monitorizarea consumului de energie electrică din stațiile Distribuție Oltenia a reieșit faptul că:
– la nivelul lunii martie, luna în care în România a fost declarată stare de urgență, consumul total de energie electrică a crescut pentru consumatorii casnici cu aproximativ 4.000 MWh. Acest lucru ne arată că îndemnele #staiacasă au avut efect în rândul consumatorilor care au început să folosească mai mult echipamentele electrocasnice;
– în cazul agenților economici, acesta a scăzut cu peste 27.000 MWh, față de luna ianuarie a acestui an, ceea ce înseamnă că activitatea a fost redusă semnificativ.

Schimbări semnificative din punct de vedere financiar, se pot vedea, la medie tensiune față de înaltă tensiune, acolo unde, impactul este de 3,5% mai mare.

Totodată, pentru o imagine cât mai clară a evoluției consumului din această perioadă, considerăm utilă realizarea unei comparații între consumul total de energie electrică înregistrat în martie 2019 vs. martie 2020.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Statisticile arată că, în aceeași perioadă, anul trecut, la nivelul județelor din aria de acoperire a Distribuție Oltenia, s-a înregistrat un consum total de energie electrică cu aproximativ 5% mai mare față de aceeași perioadă a acestui an.

Și în ceea ce privește situația locurilor de consum de la nivelul județelor din aria de acoperire a Distribuție Oltenia, repartizarea celor peste 1.400.000 de locuri de consum, arată astfel:

– 21% se află în județul Argeș,
– 21% în județul Dolj,
– 13% în județul Olt,
– 13% în județul Vâlcea,
– 11% în județul Gorj,
– 9% în județul Mehedinți.

Având în vedere contextul actual, Distribuţie Oltenia menționează faptul că în acest moment, din cauza situației sanitare, citirea contoarelor aflate pe proprietate privată nu este posibilă prin deplasarea cititorului în teren, iar consumul este unul estimat.

Distribuție Energie Oltenia împreună cu toți prestatorii săi au implementat măsuri de protecție atât pentru personal cât și pentru clienți, motiv pentru care accesul echipelor de teren pe proprietatea consumatorilor se face doar în cazuri necesare și/sau la solicitarea consumatorilor, luându-se toate măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului atât pentru echipele DEO, cât și pentru consumatori, în următoarele situații:
– Reconectarea consumatorilor la rețea, dacă în prealabil locul de consum a fost deconectat;
– Înlocuirea contoarelor defecte sau sesizate de consumatori cu înregistrare eronată;
– Remedierea deficiențelor în alimentarea cu energie electrică a Locurilor de Consum, situații anunțate de consumator, prin înregistrarea unui deranjament;
– Reparația rețelei electrice, în situația în care există risc de incendiu sau de electrosecuritate, cazuri care pot fi anunțate de către consumatori sau pot fi identificate de către reprezentanții Distribuție Oltenia;
– În cazurile în care sunt identificate incidente sau avarii care afectează alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, sau în cazul unor lucrări imperios necesare pentru evitarea aparițiilor unor incidente sau avarii, iar echipamentul electric se află pe proprietate privată.

Considerăm că măsurile descrise mai sus contribuie la protejarea personalului împotriva virusului precum și la evitarea răspândirii virusului COVID-19 în rândul populației.

De altfel, pentru semnalarea oricăror incidente intervenite în instalațiile de distribuție a energiei electrice, consumatorii sunt rugați să apeleze INFO Tel, la numerele de telefon disponibile pentru preluarea acestora:
– 0800 500 000 – număr de telefon gratuit în orice rețea, la care pot fi semnalate NON STOP deficiențele în alimentarea cu energie electrică;
– 0251 408 006, 0251 408 007, 0251 408 008 – numere de telefon cu tarif normal în rețeaua națională.
Vă mulțumim!

Distribuție Oltenia

Politica