sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Vâlcea: Dosar penal pentru angajații Ambulanței care au mers la serviciu, deși erau în izolare

Doi ambulanțieri din Vâlcea s-au ales cu dosar penal după ce au ieșit din izolare și au mers la serviciu, deși intraseră în contact cu persoane suspecte de coronavirus.

Cei doi angajaţi ai SAJ Vâlcea, care s-au prezentat la serviciu pe 7 aprilie, deşi se aflau în izolare, au fost confirmaţi, pe 15 aprilie, cu COVID-19.

Este vorba despre un ambulanţier şi o îngrijitoare, soţ şi soţie, şi au avut contact apropiat cu un pacient (tatăl ambulanţierului) care a fost internat în Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde a fost confirmat cu coronavirus un cadru medical.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că pe data de 16 aprilie a fost înregistrat un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în urma unei sesizări din oficiu a poliţiştilor din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigaţii Criminale.

„În fapt se reţine că, în ziua de 07.04.2020, doi angajaţi din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea s-au prezentat la serviciu, deşi se aflau în izolare, ca urmare a faptului că au fost în contact cu angajaţi şi pacienţi ai Secţiei ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde a fost confirmat ca infectat cu SARS-Cov-2 un cadru medical. Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea citat de news.ro.

spot_img
spot_img

Politica