vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România se pregătește să treacă la scenariul 4

Profesorul Alexandru Rafila a declarat sâmbătă la Digi24 că cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare România trece în scenariul 4 elaborat de autorități în cazul epidemiei de coronavirus.

Ca urmare, sunt de așteptat noi acte normative din partea autorităților.

Expertul spune că nu este exclusă carantinarea totală a unor zone sau localităţi, aşa cum s-a procedat şi în Italia, „dacă există o creştere locală extrem de puternică a cazurilor”. O astfel de măsură ar putea fi una temporară „care nu poate să dureze mai mult de două săptămâni”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autoritățile declaraseră anterior că într-un eventual scenariu 4, spitalele vor fi reorganizate, urmând ca unele unități să fie dedicate tratării pacienților cu Covid-19. Nu toate cazurile vor putea să fie tratate în spital, cazurile mai ușoare se vor trata la domiciliu. 

Pe de altă parte, Alexandru Rafila și-a susținut din nou ideea că este posibil ca medici infectaţi, dar asimptomatici, să îi trateze pe cei infectaţi.

„Lucrul ăsta nu depinde de scenariul patru, ci depinde de nevoia de personal medical. În momentul în care e foarte mult personal medical care a fost afectat de infecţie, decât să nu tratezi pacienţi deloc, atunci preferi să utilizezi personal medical care este asimptomatic, e într-o stare bună de sănătate şi singurul lucru pe care-l are este un test pozitiv”, a declarat președintele Societății Române de Microbiologie.

Politica