vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Igienizarea spaţiilor de colectare a deşeurilor, pe lista de priorități în Râmnicu Vâlcea

Activitatea de igienizare a spaţiilor de colectare a deşeurilor beneficiază de o atenție deosebită în Râmnicu Vâlcea, mai ales în această perioadă. Primăria anunță că toate cele 195 de puncte de colectare de pe teritoriul municipiului vor fi dezinfectate cu var cloros sau hipoclorit.

„În această perioadă se acordă o atenţie deosebită igienizării spaţiilor de colectare a deşeurilor. În colaborare cu operatorul serviciului de salubritate, echipe mixte formate din salariaţi ai SC Pieţe Prest SA şi ai Direcţiei Administrarea Domeniului Public vor dezinfecta cu var cloros sau hipoclorit toate cele 195 de puncte de colectare de pe teritoriul municipiului. În cadrul acestei acţiuni vor fi puse şi anunţuri de avertizare, astfel încât cetăţenii să nu intre accidental în contact cu substanţele de dezinfectare utilizate”, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Totodată, reprezentanții primăriei susțin că vor continua lucrările de văruire pomi, trasare de marcaje şi reparaţii stradale, precum şi cele – coordonate de SC Pieţe Prest SA şi cu participarea DADP şi Apavil – de dezinfectare a străzilor, trotuarelor şi spaţiilor verzi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autoritățile acordă o atenție deosebită și locurilor de joacă pentru copii. Astfel, echipamentele de joacă de la toate aceste structuri din municipiu vor fi curăţate de două ori pe zi: dimineaţa şi la prânz.

„În cadrul programului de dezinfectare a domeniului public, în vigoare la acest moment în contextul epidemiei de coronavirus, o atenţie deosebită se acordă şi locurilor de joacă pentru copii. Astfel, două echipe din cadrul Direcţiei Administrarea Domeniului Public a Primăriei municipiului vor curăţa de două ori pe zi – dimineaţa şi la prânz – echipamentele de joacă de la toate aceste structuri din municipiu. În acelaşi timp, Primăria municipiului face un apel pentru evitarea utilizării acestor locurilor de joacă sau, eventual, pentru limitarea  numărului de copii prezenţi simultan în incinta lor”, transmite Primăria Râmnicului.

Politica