vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Qasim al-Raymi, liderul al-Qaida din Peninsula Arabică, ucis de americani

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP), Qasim al-Raymi (al-Rimi), în cursul unei operaţiuni de combatere a terorismului desfășurate în Yemen, relatează agențiile Reuters și France-Presse, citate de Agerpres.

„Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violenţe de neconceput împotriva civililor din Yemen şi a încercat să organizeze şi să comită numeroase atacuri împotriva Statelor Unite şi a forţelor noastre”, a declarat Donald Trump, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

„Moartea lui slăbeşte în continuare AQAP şi reţeaua al-Qaida la nivel global şi ne apropie de eliminarea ameninţărilor pe care aceste grupări le reprezintă pentru securitatea noastră naţională”, a transmis Donald Trump.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Qasim al-Raymi era unul dintre adjuncții liderului al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, cel care i-a succedat la conducerea organizației lui Osama ben Laden, temutul lider terorist ucis într-o operațiune americană în Pakistan pe timpul președintelui Barack Obama.

Născut în 1979, în Yemen, Qasim al-Raymi se alăturase al-Qaida în anii ’90, acţionând în Afganistan în numele lui Osama bin Laden.

Gruparea Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) a revendicat atacul comis la începutul lunii decembrie la o bază militară americană din Pensacola, Florida, în care au fost ucişi trei marinari, potrivit unui comunicat difuzat duminica trecută de centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE. „Într-un discurs audio al liderului său, Qasim al-Raymi, AQPA a revendicat atacul comis în decembrie 2019 la baza aeronavală din Pensacola”, a informat SITE. 

Casa Albă nu a precizat când a fost ucis Qasim al-Raymi, dar anunțul vine după ce în primele zile din ianuarie Statele Unite l-au eliminat, la Bagdad, într-un atac cu dronă, pe influentul general iranian Qasem Soleimani, ceea ce a determinat o ripostă din partea Teheranului, care a atacat cu rachete baze din Irak cu militari americani. Tensiunea acelor zile a făcut însă și victime colaterale: un avion civil cu 176 de persoane la bord a fost doborât din greșeală de Gardienii Revoluției.

Totodată, anunțul privind eliminarea liderului terorist Qasim al-Rimi intervine în ziua în care președintele american a avut o lungă declarație de presă în care s-a dezlănțuit asupra adversarilor săi politici.

Politica